Centrele de Transfuzii din România vor fi deschise sâmbătă, 29 august, pentru a încuraja donarea de sânge.

Pe lângă pandemia de coronavirus, spitalele din România se confruntă în prezent cu o criză acută de sânge. Numărul donatorilor a scăzut considerabil comparativ cu anul trecut. Starea de urgență, starea de alertă, iar acum periaoada de concedii au redus drastic numărul celor care au trecut pragurile centrelor de transfuzii din țară.

În județul Sălaj, în primul semestru al acestui an, numărul donatorilor este cu 40 la sută mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit celor mai recente date statistice, în luna iulie, la Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj au fost înregistrate cu 220 de donări mai puține decât în iulie 2019.

Numărul mult mai redus de donări se explică și prin faptul că, ținând cont de contextul actual, Centrul de Transfuzie Sanguină nu a mai făcut în ultimele luni acele deplasări prin județ, la Șimleu Silvaniei, Jibou, Hida sau Nușfalău pentru a veni în întâmpinarea celor dornici să doneze sânge.

E o regulă faptul că în lunile iulie și august există un decalaj pronunțat între nevoia mare de sânge și numărul de donatori, în condițiile în care acestea sunt, prin definiție, lunile de concediu ale românilor. Anul acesta situația este agravată de pandemia de coronavirus, care a adus și o oarecare temere în rândul populației.

Pentru a încuraja donarea de sânge, dar și pentru a veni în sprijinul celor care nu pot lipsi de la serviciu în timpul săptămânii, sâmbătâ, 29 august, toate centrele de transfuzii din țară vor fi deschise, spune Cristina Ilieș, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Sălaj.

Sălăjenii dornici să ajute vor putea dona sânge între orele 08.00 și 12.00. De altfel, la nivel județean, Centrul de Transfuzie Sanguină este deschis, de mai bine de un an de zile, în fiecare a doua sâmbătă din lună, în același interval de timp, pentru a veni în întâmpinarea donatorilor cărora programul nu le permite să facă acest gest în zilele lucrătoare.