Vanzările de apartamente bat pasul pe loc, dar nimeni nu este dispus să mai lase nici un leu la preţ. Experţii imobiliari nu-şi pun speranţa că anul viitor vor avea mai multe tranzacţii.
Principalii clienţi pe piaţa imobiliară din Zalău sunt tinerii care profită de programul „Prima casă”, sau stau cu chirie, ferindu-se de constrangerea unei rate lunare. Apartamentele cu două camere sunt cele mai căutate in randul zălăuanilor. Preţul lor variază intre 80.000 de lei şi 110.000 de lei. „Jumătate din persoanele care cumpără apartamente iau credit ipotecar, iar restul vin cu . In cele mai multe cazuri, oamenii şi-au vandut garsoniera şi au mai pus banii pentru un apartament, diferenţa de preţ fiind mică”, a declarat Rareş Gregorovici, agent imobiliar la SC Andora SRL. El a precizat că preţurile apartamentelor au scăzut cu aproximativ 10.000 de euro, fie că este vorba de apartament cu una, două, sau trei camere. Un declin ceva mai mare au suferit apartamentele cu trei camere, al căror preţ este foarte apropiat de cel al apartamentelor cu două camere.

Cumpărătorul dictează preţul
Angela Pop, administratorul agenţiei AngelaImob din Zalău ne-a declarat că preţurile la apartamente sunt aceleaşi in toate zonele, diferenţa fiind făcută de imbunătăţirile şi dotările pe care le au. ^In cartierul Păcii sunt preţurile cele mai mici. Avem acolo un apartament cu patru camere la 100.000 de lei şi nu-l putem vinde^, a explicat administratorul agenţiei imobiliare. Ea a precizat că la momentul actual cumpărătorul este cel care dictează preţurile, in condiţiile in care cererea este de două ori mai mică decat oferta. ^Vanzătorii cer preţuri mari, insă cumpărătorii sunt cei care dictează piaţa, ei oferă un preţ care şi-l permit şi ceilalţi nu au ce face dacă vor să vandă^, a afirmat Angela Pop. Agenţia imobi-liară are in prezent 120 de contracte pentru vanzare şi doar 50-60 de potenţiali cumpărători. Pop spune că are clienţi care au văzut peste 40 de apartamente şi nu s-au decis la nici unul. Aceasta a adăugat că inclusiv firmele care vand locuinţe noi au mai scăzut din preţ.

Chiriile, la mare căutare
„In general vin oameni şi oferă 50 – 60 de euro pe lună pentru o chirie, insă trebuie spus că preţul chiriilor nu a scăzut foarte mult”, susţine agentul imobiliar al SC Andora SRL. Cei care se gandesc să stea cu chirie intr-o garsonieră, trebuie să dispună lunar de 80 – 90 de euro, iar pentru două sau trei camere se percepe 120 – 150 euro, in funcţie de condiţii. Administratorul AngelaImob a precizat că la chirii preţul a scăzut cu 15 – 18 procente.
Vlad S., de 29 de ani, işi caută o garsonieră mobilată, in orice zonă, pentru a sta cu chirie. Are un salariu bunicel, este singur, şi nu se grăbeşte să devină proprietar in pofida preţurilor mici. „In vremurile de azi, nu e prea bine să te indatorezi la bancă pentru că nu ştii dacă luna viitoare ai bani de rată. In plus, nu ştiu cat mai stau prin ţară, dacă lucrurile merg tot aşa. Ajungem şi noi ca străinii, să stăm cu chirie”, este de părere tanărul.

Preţuri la zi
Garsonieră: Astralis, fără imbunătăţiri, 50.000 lei;
Strada Meteorologiei, Porolissum, 55.000 – 62.000 de lei; chirie: 50 – 100 de euro.
Apartament 2 camere: zona centrală, finisat, 150.000 de lei; cartierul Păcii, 76.000 de lei; Dumbrava Nord, 90.000 – 115.000 de lei; chirie: 100 – 150 de euro.
Apartament 3 camere: intre 100.000 de lei şi 160.000 de lei, in funcţie de imbunătăţiri; Chirie: maxim 150 de euro.
Apartament 4 camere: 100.000 de lei – 160.000 de lei;
Apartamente noi, la cheie: 620 euro pe metru pătrat.