Profesioniştii pe care Ministerul Muncii incearcă să-i păstreze oferindu-le sporuri de 75 la sută din salariu au “reuşit” pană acum să atragă 14 la sută din fondurile la care Sălajul a avut acces.
Pentru a nu-i pierde pe oamenii cu expertiză in accesarea Fondurilor Europene, Ministerul Muncii le pregăteşte sporuri de 75 la sută din salariu.
Ministerul Muncii pregăteşte sporuri salariale de 75 la sută pentru angajaţii statului care fac parte din echipele de gestionare a proiectelor finanţate din fonduri externe, costurile urmand să fie suportate din fondurile proiectului şi nu de la bugetul de stat,potrivit unui proiect de ordonanţă al Ministerului Muncii aflat in dezbatere de aproape o săptămană. Iniţiatorii ordonanţei de urgenţă au avut in vedere posibilitatea ca maximum 85 la suta din veniturile salariale ale persoanelor care asigură managementul şi implementarea proiectelor finanţate din fonduri structurale şi de coeziune să fie suportate de către organismele comunitare, fiind definite ca şi cheltuieli eligibile in cadrul acestor proiecte.
Propunerea este ca aceşti angajaţi să primească un plus de pană in 75 la sută doar pentru perioadele in care lucrează la proiecte pentru a evita ca angajaţii cu expertiză in managementul şi implementarea proiectelor să plece din instituţiile publice.
Bugetarii care pot ajunge la această creştere salarială sunt cei din autorităţile administraţiei publice centrale, din instituţiile publice din subordinea acestora şi din autorităţile publice locale, cu condiţia să facă parte din echipele de proiecte finanţate din fonduri comunitare nerambursabile post-aderare, precum şi din imprumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile.
Pentru evitarea abuzurilor, se limitează numărul celor care pot face parte dintr-o echipă de proiect, precum şi numărul proiectelor finanţate din astfel de fonduri din care un funcţionar poate face parte simultan. Pentru fiecare proiect contractat, conducătorul instituţiei nominalizează, prin ordin, persoanele care fac parte din echipa de proiect. Astfel, bugetarii incluşi in acest tip de proiecte vor beneficia de o o majorare de pană la 75 la sută ce va fi aplicată la salariul de bază lunar.
Sălajul reuşeşte să “absoarbă” doar 14 la sută din ce i se oferă
Potrivit Cartei Albe a absorbţiei fondurilor europene in Sălaj, elaborată de Prefectura Sălaj anul acesta, valoarea totală a proiectelor aflate in derulare este de peste 195 de milioane de euro, cea mai mare parte fiind contractate prin Programul Operaţional Regional (POR). Suma eligibila atrasă de la UE este de circa 180 de milioane de euro, iar restul constituie finanţarea autorităţilor locale. In document sunt cuprinse 49 de proiecte derulate de unităţile administrativ-teritoriale ale judeţului. Insă gradul de absorbţie a fondurilor europene prin Programul Operaţional Regional este de 14 la sută in judeţul nostru conform datelor prezentate luna trecută de Lacrima Andreica, expert comunicare in cadrul ADR Nord-Vest.
Crasna – comuna cu cele mai multe proiecte
Conform noilor normative de personal din administraţiile locale introduse de Guvern, numărul maxim de posturi stabilit pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri externe la nivelul judeţului Sălaj este de 138, potrivit informaţiilor furnizate de Prefectura Sălaj, insă nu sunt ocupate toate. Sunt, de altfel, singurele posturi pe care se pot face angajări in administraţie. Insă unele autorităţi locale se confruntă cu lipsa banilor, deşi potrivit noilor organigrame pot angaja personal pentru managementul şi implementarea proiectelor din fonduri europene. Un exemplu ar fi Crasna, care se numără printre comunele care au accesat cele mai multe astfel de proiecte. In prezent, doar doi funcţionari din cadrul primăriei lucrează la implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, deşi conform noii organigrame ar trebui să fie opt persoane, a precizat primarul comunei Crasna, Emeric Pop. “Am putea să mai angajăm personal, insă nu ne permite bugetul pe care il avem.”, a completat acesta.
Potrivit primarului, primăria din Crasna are,in prezent, in derulare şase proiecte cu finanţare externă, a căror valoare depăşeste cinci milioane de euro. Iar angajaţii primăriei care lucrează la aceste proiecte sunt incadraţi ca funcţionari publici, cu studii superioare, avand salarii in jur de 1000-1100 de lei, doar unul dintre beneficiind şi de un spor de 70 la sută, respectiv, managerul de proiect, a explicat Emeric Pop.
Echipa de la Consiliul Judeţean este suprasolicitată
In schimb, la Consiliul Judeţean Sălaj, in cadrul Direcţiei Managementul Proiectelor şi Dezvoltare Regională, sunt angajate 14 persoane, potrivit directorul executiv, Crihan Catiţa Zoe. Iar valoarea proiectelor aflate in derulare este de peste 120 de milioane de euro. “Ar fi nevoie de incă cateva persoane, insă avand in vedere restrangerile de personal, nu cred că vor mai fi mai angajate prea curand.”, a explicat Catiţa Crihan. Salariul mediu al celor care lucrează la aceste proiecte este de aproximativ 1000 de lei. Iar stimulente acordate pană in prezent au fost intre 5 şi 10 la sută, insă nu au fost acordate lunar. Ar fi benefică acordarea de stimulente pentru că managementul şi implementarea proiectelor cu finanţare europeană presupune “o muncă foarte grea, o responsabilitate uriaşă, gestiunea este foarte mare, fiecare leu contabilizat.”, este de părere Catiţa Crihan.
Trei posturi vacante la Primărie
Şi la Serviciul Proiecte cu finanţare Internaţională, Programe, Strategii, Dezvoltare al Primăriei Municipiului Zalău sunt vacante trei posturi pentru implementarea proiectelor cu finanţare europeană, potrivit şefei de serviciu Ramona Butcovan, insă angajări nu se fac deocamdată. In prezent numărul angajaţilor din cadrul acestui serviciu este de cinci, iar in derulare sunt două proiecte a căror valoare este de circa nouă milioane de euro. Cel mai mare salariu este al şefului de serviciu, de aproximativ 1000 de lei, a precizat Ramona Butcovan, iar angajaţii primăriei incluşi in echipa proiectelor aflate in implementare nu beneficiază de stimulente.