Mă gandesc şi iar mă gandesc la ce am fost şi ce suntem, dar mai cu seamă la ce ar trebui să fim. Mă gandesc şi mă intreb cum de batem pasul pe loc, ba mai mult mergem inapoi, cată vreme ne-a hărăzit Cel de Sus cu de toate. Numai că Dumnezeu iţi dă dar nu-ţi pune şi in traistă. De douăzeci de ani se tot vorbeşte de programe şi reforme. Numai că toate, sau aproape toate au eşuat din cauza incompetenţei a grabei şi improvizaţiei. Ce se propune azi se neagă maine, iar a treia zi se ia de la capăt. In vreme ce la cele două Palate bălăcăreala cotidiană a devenit obişnuinţă, ţara suspină in taină ca un bolnav ce speră să scape de o neiertătoare boală. Dar cine şi caţi mai sunt cei care gandesc la interesul naţional? Aleşii işi fac mai intai socoteala propriei averi, işi pun in teşchereaua care nu se mai umple şi uită de promisiunile făcute celor care le-au cerşit votul. Corupţia şi jaful sunt două constante care au făcut ca nimic să nu rămană nemurdătit. Consecinţele unei politici diletante le simţi pretutindeni. O ţară obosită, un rural imbătranit şi tot mai sărac, o paine din ce in ce mai scumpă. In oraşe şi mai rău: caini vagabonzi, străzi şi trotuare sparte şi uite aşa, lume grăbită, circulaţie blocată, claxoane infiebantate ale unor creaturi post revoluţionare, care n-au invăţat de la părinţi decat nesimţirea, mucuri de ţăgări, vulgarităţi pe care nu mi-am imaginat că le-aş putea auzi vreodată. Şcoala nu mai e şcoală. In televiziune şi radio nu se vorbeşte intr-o lună de vreo reuşită naţională, despre vreun fermier sau fermă performantă cat se vorbeşte intr-o oră despre vedete de doi bani, crime, jafuri şi scandaluri. Cum ar fi oare de am fi altfel?

Post Views: 53