(Luca 8,5-15 şi Matei 13,3-23)
Deşi parabola este numită a”Semănătorului”, in ea se vorbeşte mai mult de sămanţă şi mai ales de condiţiile foarte variate care i se oferă acesteia in urma semănării, respectiv feluritele soluri in care cade sămanţa. In ceea ce priveşte identitatea Semănătorului, luand in seamă şi textul de la Matei, ne dăm seama că Acesta este, ca şi in parabola neghinelor (Matei 13), „Fiul Omului”, adică Iisus Hristos. Sămanţa este cuvantul lui Dumnezeu (Luca 8,11). Semănătorul este bun, sămanţa este bună, şi totuşi, rodul nu este la fel, ci depinde de calitatea pămantului in care cade sămanţa, sau de calitatea sufletului care primeşte cuvantul. Cu pămantul de pe drum, călcat, bătătorit, in care sămanţa nu pătrunde şi nu aduce rod-se aseamănă firile impietrite, nepăsătoare, fri vole şi superficiale, care sunt neprimitoare ale adevărului dumnezeiesc. Aceştia sunt impietriţi in patimi, refractari şi indiferenţi faţă de adevăr şi dreptate. In sufletul unor astfel de oameni, vremelnicia işi vantură interesele ei mărunte, iar diavolul şi ispitele fură ca nişte păsări rele orice gand bun din mintea lor. Cu pămantul pietros in care sămanţa răsare repede, dar se şi usucă repede din lipsă de umezeală, se aseamănă firile impresionabile, bune şi primitoare ale adevărului, dar fără statornicie, fără hotărare. La asemenea oameni e mai mult sentiment decat voinţă. Cand au ocazia să asculte o cuvantare bună sau citesc o carte creştină, cu invăţături ziditoare, ele primesc adevărul, dar nu au tăria să-l ţină şi să aducă rod. Fie din cauza uşurătăţii, a lipsei de hotărare, sau a unor incercări, renunţă uşor la el, il pierd repede. Sunt aşa numiţii „creştini numai de zile bune”, care in vremea incercărilor şi ispitelor, abandonează lucrul cel bun. Cu pămantul plin de spini se aseamănă oamenii care ţin mai mult la bogăţiile şi plăcerile acestei lumi, şi nu la adevărul, dreptatea şi iubirea aduse de Hristos. Afacerile, ambiţiile, interesele materiale trecătoare, sunt ca tot ataţia spini care-i impiedică să ducă o viaţă creştină. Vin in sfarşit cei din a patra categorie, care primesc cuvantul lui Dumnezeu, aşa cum primeşte pămantul cel bun sămanţa. E vorba de „Cei ce cu inimă curată şi bună, aud cuvantul, il păstrează şi rodesc intru răbdare”(vers.15). Aceştia primesc cu bucurie cuvantul lui Dumnezeu, dar spre deosebire de impulsivitatea superficială a altora, ei ştiu, cum ştie orice agricultor priceput şi serios, că iţi trebuie „răbdare” de la semănat şi pană la seceriş. Pilda ne invaţă că sufletul, ca şi pămantul, ori chiar mai bine decat el , se poate cultiva, se poate indrepta, imbunătăţi şi converti la Hristos.
P

Post Views: 72