Ministerul Mediului amană plata proiectelor de dezvoltare rurală.
Prin Hotărarea numărul 1517 din 2 decembrie 2009, privind stabilirea unor măsuri pentru realizarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor ce conţin obiective de investiţii in infrastructura de mediu, care se vor executa in perioada 2009-2013, s-a aprobat finanţarea programelor prioritare de mediu şi gospodărire a apelor pentru nouă comune din Sălaj. Deşi Guvernul a aprobat toate detaliile programelor, inclusiv conturile in care vor fi viraţi banii, pană in momentul de faţă nicio comună nu a inceput lucrările, pentru că executivul a uitat de Hotărare. Primarul comunei Mirşid, Bereschi Călin, şi-a exprimat nemulţumirea spunand că s-a făcut un studiu de fezabilitate pentru introducerea apei potabile in Popeni şi Firminiş, cu bazin de apă, canalizare şi staţie de epurare in Popeni. „L-am depus la Ministerul Mediului şi s-a aprobat printr-o hotărare de Guvern. Dar pană acum nu a dat nimeni bani nici măcar pentru proiectarea programului”.
Senatorul Pop face lobby pentru comunele din Sălaj
Avand in vedere faptul că această hotărare a fost luată in vederea realizării obiectivelor de investiţii in infrastructura de mediu aferente programelor multianuale prioritare şi a fost aprobată lista subprogramelor prioritare, senatorul Gheorghe Pop l-a intrebat pe ministrul Laszlo Borbely „cum şi-a planificat Ministerul Mediului să coordoneze implementarea acestor subprograme, pentru următoarele comune din judeţul Sălaj: Agrij, Buciumi, Treznea, Creaca, Mirşid, Bocşa şi Chiejd, Halmăşd, Nuşfalău, comune care se regăsesc de altfel in lista anexă la hotărare?”. „In ce mod şi cand se va pune in aplicare Hotărarea nr.1517/02.12.2009, cel puţin in ceea ce privesc subprogramele mai sus amintitelor comune sălăjene?”, a mai intrebat senatorul sălăjean. La fel ca şi senatorul Pop, primarii comunelor amintite aşteaptă cu sufletul la gură răspunsul ministrului Mediului pentru a putea demara respectivele proiecte de dezvoltare rurală.
Nouă comune sălăjene stau la mila lui Borbely
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...