Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, articolul 53 din proiectul de lege a pensiilor, in varianta iniţială adoptată de Senat, care prevede egalizarea varstei de pensionare intre femei şi bărbaţi, la 65 de ani, pană in 2030, fiind inregistrate 105 voturi „pentru”, 82 „impotrivă” şi 9 abţineri.

Votul final a fost dat după ce deputaţii au votat şi amendamentele respinse de comisie. Toate amendamentele au fost respinse din nou şi in plen.

Deputatul PSD Adrian Solomon a anunţat, după adoptarea de către deputaţi a formei iniţiale a proiectului de lege in privinţa varstei de pensionare, că parlamentarii PSD şi cei ai PC au votat impotriva egalizării varstei de pensionare.

El a precizat, „pentru stenogramă şi pentru cei care privesc”, că deputaţii PDL au votat toţi pentru creşterea varstei de pensionare la femei pană la 65 de ani.

„Nu numai că vom face publice toate numele care au votat astăzi, dar primul lucru pe care il vom face cand ne vom intoarce la guvernare, peste nu mult timp, va fi să refacem acestă lege profund nedreaptă in acest punct şi in altele, care presimt eu că vor urma in dezbaterile din această seară”, a spus el.

Anterior, in plenul Camerei a fost respins un amendament, adoptat in Comisia de muncă, care a intocmit raportul la proiectul de lege, potrivit căruia varsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei, fiind inregistrate 90 de voturi „impotrivă”, 85 „pentru” şi 12 abţineri.

Votul asupra acestui amendament a fost reluat după o pauză de consultări, inainte de pauză acesta fiind o dată respins şi o dată admis.