Deşi ministrul de resort, Daniel Funeriu, anunţase că pentru anul şcolar 2010-2011 s-a renunţat la festivitatea de deschidere, in Sălaj din 425 de şcoli au existat unele care au organizat astfel de festivităţi. Intre unităţile şcolare din Zalău, Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” şi-a primit cum se cuvine bobocii din clasa I.
Dacă au lipsit personalităţile politice, la eveniment au fost citite mesajele oamenilor politici. Directoarea Şcolii „Simion Bărnuţiu”, Maria Lupşa, a citit mesajul din partea premierului Emil Boc. Premierul Romaniei spune că „este important ca elevii să aibă o educaţie solidă, care să le dea dreptul de a face ceva in viaţă, pentru că numai educaţia face performanţă in mediocritate”, acesta dand asigurări că o să apară şi soarele.
Premierul a „uitat” insă să precizeze cu ce mijloace se asigură educaţia „solidă” a elevilor, in condiţiile in care tot mai mulţi profesori pleacă din sistem, lăsand loc personalului necalificat.
Anul şcolar 2010-2011 anunţă o perioadă extrem de grea din istoria invăţămantului romanesc. Intr-un comunicat de presă al Federaţiei Sindicatelor Libere din Invăţămant (FSLI) se anunţă faptul că noul an şcolar este marcat in principal de tăierile de salarii din sistem.
La această nouă problemă se adaugă cele vechi de ani de zile. Acum, o parte dintre cadrele didactice au rămas fără loc de muncă, pentru că unele materii au fost desfiinţate. Sunt unităţi şcolare care şi-au deschis porţile deşi nu au autorizaţie sanitară, precum şi elevi care fac naveta dintr-o localitate in alta din cauza comasării şi desfiinţării unor şcoli.

Unii cu festivităţi, alţii fără
Unele şcoli din Sălaj au organizat festivitate de deschidere a noului an şcolar 2010-2011 iar altele nu, aşa cum a cerut ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. La Şimleu-Silvaniei, Grupul Şcolar Industrial „Iuliu Maniu” nu a avut niciun fel de deschidere, in vreme ce Şcoala Gimnazială „Silvania” şi-a deschis porţile in mod tradiţional.
In cazul Grupului Şcolar „Iuliu Maniu” conducerea unităţii a decis să nu se organizeze niciun fel de festivităţi de deschidere, iar şcoala să inceapă cu dirigenţia, după cum a precizat ministrul Funeriu, acesta lăsand la latitudinea inspectoratelor şcolare judeţene decizia privind modul de desfăşurare a inceputului de an şcolar.
Şcoala Gimnazială „Silvania” a beneficiat in schimb de prezenţa a insuşi edilului-şef al urbei de la poalele Măgurii, Septimiu Ţurcaş, venit să asiste la deschiderea anului şcolar in unitatea condusă de colega de partid, Angela Lipo.

Confuzie in şcoli
Ordinul ministrului Educaţiei emis pe 23 august privind modificarea şi completarea ordinului prin care este aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de invăţămant preuniversitar crează confuzie la nivelul unităţilor şcolare, care nu ştiu ce variantă să aplice pentru formarea consiliului de administraţie. Potrivit lui Eusebiu Lehene, preşedintele Ligii Sindicatelor din Invăţămant Sălaj, ordinul emis de ministrul Educaţiei este ilegal, incălcand articolul 145 din Legea Invăţămantului nr.84/1995.
Potrivit acestui ordin, consiliul de administraţie al unităţii de invăţămant este format dintr-un număr impar, de 7-11 membri. Structura minimă a consiliului cuprinde următorii membri: directorul unităţii de invăţămant, doi reprezentanţi ai cadrelor didactice, aleşi din consiliul profesoral, contabilul sau contabilul şef al unităţii de invăţămant, un reprezentant al consiliului local, un reprezentant al primarului şi un reprezentant al asociaţiei de părinţi. Insă, conform Legii Invăţămantului, consiliul de administraţie este format din director, director adjunct, reprezentantul consiliului local, reprezentantul primarului, reprezentanţi ai părinţilor, 1-5 reprezentanţi ai cadrelor didactice, reprezentantul agenţilor economici, un reprezentant al elevilor, pentru ciclul secundar superior.
Eusebiu Lehene a explicat că noul ordin include contabilul sau contabilul şef al unităţii de invăţămant, funcţie care nu apare in prevederile Legii Invăţămantului, fiind inlocuită cu cea de administrator financiar incă din 2004. In consecinţă, ordinul face referire la o funcţie inexistentă in unităţile de invăţămant, impunand includerea acesteia in structura minimă a consiliului de adiminstraţie. Condiţie imposibilă pentru o mare parte din unităţile şcolare, care nu o au inclusă in organigramă. O altă ilegalitate constă in faptul că ordinul face referire la prezenţa in consiliul de administraţie a reprezentantului asociaţiei părinţilor, in condiţiile in care legea face trimitere la reprezentantul părinţilor. Intre cele două noţiuni nu există identitate. Asociaţiile de părinţi trebuie să aibă statut juridic, iar in prezent aceste structuri nu există, a specificat liderul FSLI Sălaj, Eusebiu Lehene. Acesta a menţionat că FSLI a trimis o notă ministrului Educaţiei prin care solicită anularea ordinului pe motiv că nu respectă Legea Invăţămantului.

Lipsesc zece profesori
Odată cu inceperea noului an şcolar, in Sălaj nu prea se mai găsesc posturi libere in invăţămant. Acest lucru a fost posibil „cu sprijinul directorilor de licee şi şcoli generale care ne-au ajutat să rezolvăm această problemă pentru a fi acoperite toate nevoile de cadre didactice pe care le aveam”, a precizat inspectorul Viorel Lungu. „Ca niciodată pană acum, avem mai multe cereri decat posturi, numărul catedrelor neocupate fiind sub zece. Dar şi acestea se vor rezolva cat de curand”, a mai spus Viorel Lungu.

Profesorii işi iau concediu fără plată să muncească in străinătate
23 de profesori sălăjeni au preferat concediu fără plată din motive personale. Motivul real ar fi căutarea unui alt loc de muncă din cauza salariului diminuat.
Un număr de 23 de profesori sălăjeni au solicitat, pană in prezent, concediu fără plată pe un an de zile, potrivit preşedintelui Ligii Sindicatelor din Invăţămant Sălaj, Eusebiu Lehene. Datorită salariilor diminuate dascălii incearcă să işi caute alt loc de muncă. Cei mai mulţi dintre ei au cerut să intre in concediu fără plată din motive personale, „motivele invocate sunt cele personale, insă se presupune realul motiv, reducerile salariale. Printre aceştia se numără şi cei care au solicitat concediu fără plată pentru continuarea studiilor”, a completat Eusebiu Lehene. Liderul sălăjean a precizat că cele 23 de solicitări sunt inregistrate la Inspectoratul Şcolar Judeţean, pană in prezent, insă este posibil ca numărul lor să fie mult mai mare deoarece, de regulă se depun mai intai la unitatea şcolară, iar apoi se trimit la inspectorat”. Şi este posibil să mai apară asemenea solicitări. Sunt şi cazuri de profesori care şi-au dat demisia, insă deocamdată nu ştim exact numărul lor”, a precizat Eusebiu Lehene. La nivel naţional, sute de profesori au cerut să intre in concediu fără plată. In toate inspectoratele din ţară sunt zeci de astfel de cereri. Invocand motive personale, majoritatea işi caută un loc de muncă in străinătate, deoarece au rămas cu salarii din care nu pot trăi. Mulţi preferă să se ducă la cules de căpşuni sau să lucreze ca bone decat să mai stea pe salarii de mizerie.