70 de ani de durere

Masacrul a fost plănuit cu mult timp inainte
Aşa cum masacrarea celor 86 de romani din Treznea l-a avut autor moral pe groful din localitate, Bay, şi la Ip măcelul a 157 de persoane de etnie romană a fost opera unui grup de oameni, cuprinşi de furia dezlănţuită a răzbunării şi şovinismului, care l-au avut in frunte pe groful Farago Istvan. Trist este faptul că actuala legislaţie din Romania i-a repus in drepturi pe urmaşii acestor grofi, retrocedandu-le imense suprafeţe de terenuri agricole şi păduri. Alegerea nopţii de 13/14 septembrie n-a fost intamplătoare. In data de 14 septembrie, romanii sărbătoresc „Ziua Crucii”, un praznic al impăcării omului cu sine prin pilda creştinească a lui Cristos. Pe langă faptul că au pangărit un simbol al păcii sufleteşti şi purificării, asasinii doreau cu tot dinadinsul să măcelă-rească romani cat mai mulţi şi au profitat de acest moment, cand oamenii se intorceau acasă să sărbătorească. In acea noapte, intreaga comună Ip a fost incercuită de către trupele horthyste sosite in sat. Echipele morţii, stabilite in casa grofului Farago, au intrat in curţile şi casele oamenilor impuşcand toate persoanele fără nici o excepţie, după o listă intocmită in data de 13 septembrie de către poştaşul satului Kerekeş Beniamin.
Victime fără apărare
Bilanţul gloanţelor şi al baionetelor ungureşti mai cuprinde şi zeci de biserici profanate, 2035 de romani arestaţi şi inchişi in lagăre. In inima Sălajului hoardele de barbari ai secolului XX şi-au ales drept victime numai fiinţe fără apărare. Amintim că masacre de proporţii mai mici s-au produs şi in alte 32 de localităţi ale judeţului, iar din numărul de 477 de romani asasinaţi , 179 au fost femei şi 190, copii. Anii au trecut, rănile s-au cicatrizat, sufletul rămane insă traumatizat datorită evenimentelor prin care au trecut romanii din Ardeal. Asta se iartă dar nu se uită. Maine 14 septembrie, la Groapa comună a martirilor din Ip va avea loc o procesiune de comemorare a celor 157 de victime ale furiei horthyste. Pietate pentru memoria lor.

Unguri care i-au salvat pe romani
Daca groful Farago, postasul Kerekes, preotul reformat Kovacs Bela, ori invatatorul Ujhelyi s-au dovedit a fi cei mai zelosi organizatori ai masacrului, la Ip au existat si oameni de buna credinta, de etnie maghiara, care au salvat viata consatenilor lor romani. Sunt amintiti Borzasi Janos, care a salvat de la moarte familia lui Gavrilut Gheorghe; Dacze Paul care a pus la adapost, ascunzand-o in propria locuinta, familia Morgovan Rozalia, ori Salanki Sandor, care l-a scapat de masacru pe Brisc Teodor.

Mărturiile unui supravieţuitor – bestialitatea n-a avut limite

… a fost o lovitură de trăznet prin care s-au năruit toate speranţele şi bucuriile, viaţa oferindu-ne un calvar la care nu ne putem gandi nici in cele mai groaznice vise.
Unul dintre puţinii supravieţuitori ai masacrului de la Ip este Gavril Butcovan, născut in data de 20 iulie 1924 in localitatea antemenţionată. L-am vizitat zilele trecute la spital. Este extrem de trist că starea sănătăţii nu-i permite să participe la manifestările de comemorare a celor 157 de consăteni masacraţi in acel mijloc de septembrie a anului 1940. Deşi mădularele ii sunt obosite, memoria ii este trează. „Am supravieţuit măcelului de la Ip, imi mărturiseşte cu lacimi in ochi octogenarul, dar am rămas marcat pentru intreaga mea viaţă de acele momente ale durerii şi disperării pe care le-au trăit consătenii mei romani. Atunci am inţeles că intre viaţă şi moarte nu este decat un pas. Un pas mic de tot. Horthyştii au tras in mine şi in tata, care s-a prăbuşit sub streaşina casei. Am căzut şi eu, dar am avut norocul de a mă lipi de trupul neinsufleţit al tatălui meu, iar gloanţele trase mai apoi de asasini asupra mea s-au infipt in pămant. Dumnezeu a vrut in acel moment groaznic ca eu să răman in viaţă şi să asist neputincios la uciderea tatălui, a fraţilor şi a surorilor mele. Şi Dumnezeu m-a lăsat in viaţă să povestesc generaţiilor care sunt şi care o să vină despre atrocităţile săvarşite de semeni ai noştri, care nu merită să li se zică oameni”.
In cartea sa IO pagină de istorie scrisă cu sangeI Gavril Butcovan descrie torturile bestiale, caznele insuportabile, mutilările la care au fost supuse unele persoane inainte de a fi executate. Scoaterea ochilor, tăierea limbii şi a organelor genitale, extragerea copiilor cu baioneta din burţile femeilor, tăierea sanilor la femei, a mainilor, a limbii au fost acte de cruzime pe care un trăitor al secolului XX nu şi le poate inchipui. Dumitru Chiş, Gheorghe Cosma, Dumitru Sarca, Pavel Sarca au fost caţiva dintre cei ucişi cu bestialitate, pe trupurile cărora s-au văzut urmele torturilor la cimitir, inainte de a fi ingropaţi. Victor Chifor este prins in camp, adus in sat şi obligat să-şi sape propria groapă. Inainte de a fi impuşcat a trebuit să se culce in groapa săpată cu propria sa mană. După ce a fost ciuruit de gloanţe s-a aruncat peste el pămant deşi picioarele ii rămăsese afară din groapă. Lui Vasile Chifor, fratele celui executat nu i s-a permis să-l inmormanteze in cimitir.

Urmaşii lui Horthyişi fac de cap şi azi
In timp ce locuitorii mai multor aşezări din Ardeal comemorează victimele masacrelor horthyste din septembrie 1940, extremiştii maghiari din mai multe oraşe ale Transilvaniei au organizat o suită de manifestări pentru celebrarea a 70 de ani de la ocuparea oraşelor de către trupele ungare, in fruntea cărora s-a aflat insuşi amiralul Horthy Miklos, căpetenia fascismului ungar. Dacă la Satu Mare, de pildă, manifestările nu au luat amploarea scontată datorită vigilenţei autorităţilor, extremiştii mulţumindu-se cu furtul plăcilor comemorative ale personalităţilor romaneşti din unele zone ale oraşului, la Miercurea Ciuc, cu aprobarea primarului UDMR Raduly Robert şi a şefilor Poliţiei şi Jandarmeriei Harghita, au avut loc o serie de manifestări (paradă cu husari, simpozioane, spectacole cu cantece “patriotice”) pentru celebra-rea ocupării oraşului de către Horthy, in 11 septembrie 1940. In mesajul Ide mobilizareI adresat locuitorilor din Miercurea Ciuc, Szocs Scongor, unul dintre liderii extremiştilor spunea: „In această zi de de 11 septembrie 1940, guvernatorul Horthy Miklos, in fruntea honvezilor săi, a adus dreptatea mult aşteptată. In data de 11 septembrie 2010 ne amintim cu mandrie şi dragoste ziua care a umput de bucurie sufletul poporului nostru secui, făramiţat de Trianon”. Afişele reprezentandu-l pe Horthy călare la intrarea in Miercurea Ciuc au impanzit oraşul. Legea interzice promovarea simbolurilor fasciste. Dar cui ii pasă?!