In timp ce efectuau serviciul de patrulare in zona Parcului Central, agenţii comunitari au observat miercuri un autoturism care circula pe aleea principală a parcului. Agenţii Poliţiei Comunitare au incercat sa ia legătura cu proprietarul autoturismului, dar acesta a demarat incercand să folosească ieşirea dinspre strada Gh. Lazăr. Deoarece aleea este prevăzută cu barieră acesta a fost nevoit să intoarcă, iar la ieşirea din parc spre strada Kossuth a fost interceptat de agenţii comunitari. “S. Călin Claudiu de 32 ani din Zalău, a adresat injurii şi ameninţări cu acte de violenţă la adresa poliţiştilor comunitari după care a plecat. Acesta a fost sancţio-nat cu amendă in valoare de 200 lei pentru proferare de injurii la adresa Poliţiei Comunitare. Deasemenea a fost sancţionat contra-venţional cu amendă in valoare de 200 lei pentru că a circulat cu autoturismul in parc in apropierea spaţiului de joacă pentru copii”, a declarat Lucian Trif, purtătorul de cuvant al Poliţiei Comunitare.