Ministrul Administraţie şi Internelor a cerut administraţiilor locale realizarea de proiecte pentru incluziunea socială a romilor.

Prefectura Sălaj are la dispoziţie zece zile pentru a transmite Ministerului Administraţiei şi Internelor idei de proiecte finanţate din fonduri europene care vizează incluziunea socială a romilor. Potrivit informaţiilor furnizate de Instituţia Prefectului Sălaj, in urma repatrierii romilor din Franţa şi avand in vedere problematica acestei etnii la nivel european, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, i-a convocat pe prefecţi ieri intr-o videoconferinţă, in cadrul căreia a cerut implicarea administraţiilor locale prin realizarea de proiecte privind incluziunea socială a romilor. Astfel, Blaga a menţionat că prefecturile au termen pană in 20 septembrie să intocmească lista ideilor de proiecte propuse de administraţiile locale. Ministrul a specificat că la nivelul ministerului a fost constituit un grup de specialişti pentru sprijinirea reprezentanţilor administraţiilor locale in vederea intocmirii proiectelor şi obţinerii finanţării europene pentru integrarea socială a romilor.
La videoconferinţa cu prefecţii de ieri a fost prezent şi Ministrul Invăţămantului, Daniel Funeriu, care a anunţat că se are in vedere şi construirea de noi grădiniţe pentru romi in judeţele care au cele mai mari comunităţi. Pe lista acestor judeţe se află şi Sălajul, potrivit reprezentanţilor Prefecturii.
830.000 de euro s-au investit in ultimii doi ani pentru romii din Sălaj
Sălajul este unul dintre judeţele care adăpostesc cel mai mare număr de romi raportat la populaţia romană, existand in prezent comunităţi ale acestei etnii in 32 de localităţi sălăjene. Potrivit ultimul recensămant, realizat in 2002, in judeţul nostru trăiesc 12544 de romi, insă neoficial, numărul lor se ridică la aproape 18000. Iar in ultimii doi ani s-au investit circa 830000 de euro pentru integrarea şi scolarizarea acestora. Aproximativ 630000 de euro au fost investiţi pentru şcolarizarea romilor sălăjeni. Rezultatul: zece romi liceeni. Circa 200000 de euro s-au cheltuit pentru imbunătăţirea condiţiilor de trai in comunităţile de romi.