Ieri a inceput sesiunea parlamentară de toamnă. In timp ce Bode şi cu Seres işi doresc stabilitate economică şi politică, Taloş, Pop şi Nosa vor cu orice preţ căderea Guvernului Boc.

Parlamentarii sălăjeni s-au intors ieri din vacanţă. După o vară cu două sesiuni extraordinare, una la Camera Deputaţilor şi alta la Senat, parlamentarii incep sesiunea legislativă de toamnă şi a doua jumătate a mandatului lor. Deputaţii vor dezbate proiectele PNL referitoare la combaterea plăţilor intarziate şi la unele măsuri de reducere a taxelor şi impozitelor. Printre priorităţile Parlamentului se numără Legea unitară a pensiilor, care va trebui votată cat mai curand, Legea educaţiei naţionale, Codurile Civil şi Penal. In plus, atat senatorii, cat şi deputaţii vor fi chemaţi să-i “judece” pe miniştrii Agriculturii, Sănătăţii şi Muncii, după depunerea unor moţiuni simple de către PSD şi PNL la adresa acestora. Cel mai important moment al sesiunii legislative de toamnă va fi reprezentat cu siguranţă de depunerea moţiunii de cenzură de către social-democraţi impotriva Guvernului Boc. Pentru cea de a doua sesiune a mandatului, cei trei parlamentarii sălăjeni din opoziţie, Taloş, Nosa şi Pop, işi doresc in primul rand răsturnarea Guvernului, iar cei de la putere, Bode şi Denes, stabilitate politică şi relansarea economiei.
Pop: “Jos Guvernul!”
Intrebat care sunt aşteptările sale pentru partea a doua a mandatului de senator, Gheorghe Pop a declarat: “Principala preocupare a noastră este de a da jos Guvernul Boc, pentru că dacă nu dăm jos Guvernul, şi in continuare este susţinut cu aceşti trădători, ţara o să meargă in direcţia greşită pe care a luat-o sub conducerea lui Boc”. Legat de planurile de viitor ale partidului, senatorul sălăjean spune că pesediştii pregătesc programul de guvernare şi işi vor asuma o eventuală responsabilitate a guvernării. Preşedintele organi-zaţiei PSD Zalău a ţinut din 2008 pană in prezent 24 de declaraţii politice şi 13 interpelări, a adresat 21 de intrebări şi a participat la patru moţiuni.
Nosa: “Băsescu nu este preşedintele romanilor”
Deputatul Iuliu Nosa spune că şi-ar dori pentru următorii doi ani de mandat “aşezarea vieţii politice intr-un climat liniştit” şi să “intrevadă pentru fiecare dintre romani o licărire de speranţă”. “Mi-aş dori ca preşedintele să-şi desfăşoare activitatea in limitele Constituţiei şi ca un preşedinte al romanilor nu al unui partid politic. Dacă acest lucru s-ar intampla sunt convins că avem puterea ca măcar o parte din aceste dorinţe să se poată implini”, a completat deputatul PSD. Iuliu Nosa s-a dovedit pană acum eficient in luări de cuvant in plen, are nu mai puţin de 43, 32 au fost declaraţiile politice, are 19 propuneri legislative, a adresat 20 de intrebări şi interpelări şi a participat la 10 moţiuni.
Taloş: “Important este să plece Guvernul”
Pentru deputatul PNL, Mirel Taloş, cel mai important lucru care trebuie să se intample in viitorul apropiat este “plecarea acestui guvern incompentent şi oricum prost intenţionat”. “In următorii doi ani, ţara ar trebui condusă de o alta majoritate parlamentară, de un Guvern bine-intenţionat, situaţie in care Zalăul şi zălăuanii vor avea de caştigat”, a conchis liberalul. Mirel Taloş a ţinut in cei doi ani de mandat două declaraţii politice, a avut şase luări de cuvant in plen şi a adresat 12 intrebări şi interpelări. La capitolul propuneri legislative iniţiate, in dreptul deputatului este trecut numărul şapte. De asemenea, liberalul a participat la 11 moţiuni.
Bode vrea stabilitate politică
Pentru preşedintele PD-L Sălaj, deputatul Lucian Bode, “cea mai mare aşteptare pentru a doua parte a mandatului de parlamentar este stabilitatea politică”. “Imi doresc o stabilitate care să ne ofere un mediu de lucru costructiv şi care să ofere premisele unei rezolvări grabnice a problemelor economice şi de ieşire din criză a Romaniei”, a declarat acesta. Conform paginii personale de pe siteul Camerei Deputaţilor, deputatul Lucian Bode are la activ doar patru luări de cuvant in plen, insă stă mai bine la capitolul propuneri legislative iniţiate, unde are un număr de 17. “Pană la urmă acesta este rolul unui parlamentar şi pentru asta este trimis in Parlament, să propună legi”, a declarat Bode.
Denes vrea relansarea economică
Preşedintele UDMR Sălaj, Seres Denes, vrea ca prin măsuri politice “să se găsească măsuri de relansare economică, să se finalizeze legea invăţămantului şi descentralizarea administraţiei publice”. Seres Denes, chestor in Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, a adresat opt intrebări şi interpelări pană in prezent, a participat la patru moţiuni şi are 12 propuneri legislative iniţiate. La capitolul luări de cuvant, udemeristul are nouă in plenul Camerei şi 19 in Biroul Permanent.
Fekete şi “activitatea” sa
Senatorul UDMR nu a putut fi contactat ieri pană la inchiderea ediţiei pentru a-şi exprima aşteptările de la a doua jumătate de mandat parlamentar. Totuşi, pe pagina personală a senatorului am aflat activitatea sa parlamentară, care totuşi bate spre zero. La toate capitolele activităţii este trecută cifra zero, in afară de moţiuni unde sunt patru.