Asociaţia Litoral-Delta Dunării a lansat ediţia de toamnă a programului „Mini preţuri de vacanţă – Litoralul pentru toţi”, tarifele pentru şase nopţi de cazare in perioada 1 septembrie- 15 octombrie variind intre 160 lei, la un hotel de o stea fără mic dejun, la 500 lei, pentru o unitate de 5 stele.

La un hotel de 5 stele cu mic dejun preţul este de 499 lei pe persoană, iar la unul de patru stele, tot cu mic dejun, de 399 lei. La o unitate de 3 stele cu mic dejun pachetul costă 339 lei, iar in cazul in care turistul alege varianta fără mic dejun va plăti 219 lei.

Cazarea la o unitate de 2 stele, fără mic dejun, costă 189 lei, iar cu mic dejun tariful ajunge la 249 lei.

Cei care cumpără pachetele turistice prin acest program, disponibile prin agenţiile membre ANAT, vor primi un voucher care permite intrarea gratuită la unul dintre obiectivele din zona Dobrogea: Complexul Muzeal de Ştiinte ale Naturii – Acvariu , Delfinariu, Microrezervaţia Delta Dunării, Planetariu; Muzeul de Istorie şi Arheologie; Muzeul Adamclisi şi Cetatea Histria.