decembrie 5, 2025

87.500 de euro pentru tinerii care încep afaceri la Cehu Silvaniei. Proiect derulat de Camera de Comerț a României și OTP Consulting România

bani-euro-subventii-fonduri-europene-money

Tinerii din zona Cehu Silvaniei au șansa să primească până la 87.500 de euro, bani nerambursabili, din fonduri europene, pentru a pune pe picioare afaceri care să dezvolte comunitatea locală.

Proiectul, care are ca scop promovarea antreprenoriatului social și a oportunităților în domeniul economiei sociale, precum și îmbunătățirea accesului grupurilor defavorizate pe piața muncii, este derulat de Camera de Comerț și Industrie a României, în parteneriat cu OTP Consulting România SRL.

Sunt eligibile pentru a benefica de această finanțare persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, care au cel puțin studii medii, vârsta peste 30 ani (împliniți) până în 35 ani (neîmpliniți), șomerii, șomerii de lungă durată, persoanele din grupuri dezavantajate pe piața muncii, persoanele inactive, cu domiciliul într-unul din județele din regiunile Nord Vest, Vest, Sud Vest Oltenia, dornice să înființeze o întreprindere socială în mediul urban.

Pentru o prezentare în detaliu a proiectului, Camera de Comerț și Industrie a României, în parteneriat cu OTP Consulting România SRL, organizează marți, 28 ianuarie, la Cehu Silvaniei, evenimentul “Atelier de mobilizare comunitară”, desfășurat în cadrul proiectului ”RISE UP – Revigorarea comunităților urbane prin implicare socială”, care are ca obiectiv înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban.

Evenimentul va avea loc la Hotel Aquangar, începând cu ora 14.00.

Participarea la eveniment este gratuită, iar confirmarea participării se va transmite prin e-mail, la adresa luiza.chiriac@ccir.ro sau liviu.ciobanu@ccir.ro.

Pre-înscrierea în proiect se poate face prin completarea formularului la adresa: https://forms.gle/zEKx1tjesdqkei2w5.

În cadrul evenimentului, potențialii beneficiari vor fi informați cu privire la modalitățile de înscriere și participare la activitățile proiectului, etapele de parcurs, condițiile de eligibilitate și de accesare a subvenției nerambursabile.

Proiectul ”RISE UP – Revigorarea comunităților urbane prin implicare socială” are ca scop promovarea antreprenoriatului social și al oportunităților în domeniul economiei sociale, îmbunătățirea accesului grupurilor defavorizate pe piața muncii, dezvoltarea spiritului antreprenorial prin furnizarea unui program de formare profesională, promovarea inițiativei antreprenoriale, respectiv: accesul la sursele de finanțare, taxele și alte bariere administrative, existența networkingului și a conexiunilor, cultura și capitalul antreprenorial, educația antreprenorială și politicile publice în domeniul economiei sociale pentru un număr de 300 de persoane din regiunile Nord – Vest, Sud Vest Oltenia și Vest.

Proiectul va contribui la înființarea şi subvenţionarea a 24 de afaceri sociale, cu maxim 87.500 de euro/întreprindere nerambursabili, dezvoltarea lor durabilă și crearea a minim 144 locuri de muncă.

Proiectul ”RISE UP – Revigorarea comunităților urbane prin implicare socială” se va desfășura pe o perioadă de 30 de luni calendaristice, începând cu data de 01.08.2024.

Beneficiarii vor urma și Cursul „Antreprenor în economia socială”, care își propune să inițieze participanții în economia socială și în procesele de înființare și management a unei întreprinderi sociale. Cursanții vor dobândi competențele antreprenoriale necesare dezvoltării unei întreprinderi sociale sustenabile în comunitatea din care fac parte. La finalizarea cursului și absolvirea examenului participanții vor obține un Certificat autorizat de către Ministerul Educației, Cod COR 112032, care le va permite să participe la Concursul de Planuri de Afaceri.

De asemenea, participanții care vor absolvi cursul vor beneficia de un stimulent în valoare de 900 lei.