decembrie 5, 2025

70 la suta din romani dau mita la medic

imagine-articol0_39535

Potrivit unui studiu Confido, aproape 70 la suta dintre români ofera sume de bani sau cadouri personalului medical, pentru a beneficia de mai multa atentie din partea acestuia, informeaza Mediafax. Valoarea medie a stimulentelor financiare oferite s-a ridicat la 337 de lei.
Studiul Confido, lansat vineri de Institutul Aspen România, arata ca, la ultima vizita facuta la medic, 38 la suta dintre români au oferit      recompense financiare medicilor specialisti care i-au consultat.
„23 la suta dintre pacienti au  apelat la stimulente si în cazul     marii chirurgii, în timp ce 21 la suta dintre acestia au simtit nevoia recompensarii medicului specialist si în ceea ce priveste procedurile de tratament de care au beneficiat”, conform studiului citat.
Autorii studiului au mai aratat ca aproape 70 la suta dintre români au spus ca au fost nevoiti sa ofere sume de bani sau cadouri personalului medical, pentru a beneficia de mai multa atentie. Dintre acestia, 84 la suta au indicat institutiile publice de sanatate, în timp ce 5 la suta au mentionat institutiile private. Potrivit aceluiasi studiu, valoarea medie a stimulentelor financiare oferite cu ocazia ultimei vizite la medic este de 337 de lei si vizeaza deopotriva sistemul public si privat de sanatate.
Studiul evidentiaza si un fapt  binecunoscut printre cei care frecventeaza spitalele, si anume ca asistentele medicale sunt primele pe lista pacientilor în ceea ce priveste recompensarea. Astfel, 27 la suta dintre pacienti spun ca au oferit sume de bani sau cadouri asistentelor medicale. Acestea sunt urmate de medicii chirurgi, cu 16 la suta, si de infirmieri, cu 15 la suta.