Duminică, 6 august, de la ora 15.00, începe Guruslău 2023. Evenimentul va avea loc pe Dealul Guruslăului, la Monumentul lui Mihai Viteazul, în locul în care, în urmă cu 422 de ani, oștile conduse de marele voievod și de generalul Basta au învins armata lui Sigismund Báthory.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea la ora 17.00, dar, încă de la ora 15.00, vor funcționa standuri tematice cu produse de prezentare și terase cu produse culinare.
Sărbătoarea include ceremonial militar și religios, zborul elicopterelor militare, desant aerian parașutat, tragere cu tunuri de artilerie, mișcări cu arma ale plutonului de gardă, iar de la ora 18.30 începe programul artistic multicultural, susținut de Ansamblul Folcloric “Meseșul” Zalău și invitații speciali: Mariana Deac, Oana Fonț, Vasile Coca, Alin Oprea (Talisman).
La ora 21.30, este programat un foc de artificii.
În cadrul manifestării vor prezenta exerciții cu caracter specific Forțele pentru Operații Speciale Române (parașutiști), Brigada 30 Gardă “Mihai Viteazul”, Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, Fanfara Militară din Timișoara și Regimentul 69 Artilerie Mixtă “Silvania”.
Pe tot parcursul zilei, doritorii vor putea vizita standurile de prezentare ale Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Porolissum” al Județului Sălaj, Forțelor pentru Operații Speciale Române, Regimentului 69 Artilerie Mixtă “Silvania”, Bibliotecii Județeană “I.S. Bădescu” Sălaj, Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, ADI “Țara Silvaniei”.
Consiliul Județean Sălaj va pune la dispoziția participanților mijloace de transport, al căror program de circulație va fi comunicat zilele următoare.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Sălaj, împreună cu Primăria Hereclean și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.