35 de familii din Zalău au apelat până acum la administrația locală pentru a beneficia de sprijin financiar pentru plata unei bone.

Potrivit Primăriei Zalău, termenul pentru depunerea solicitărilor este nelimitat, însă banii se vor acorda în limita bugetului prevăzut în acest sens, mai exact până la epuizarea celor 190 de mii de lei.

Concret, administrația locală acordă sprijin familiilor tinere ale căror copii nu sunt înscriși la grădiniță sau creșă, pentru plata serviciilor oferite de bonă.

Banii se acordă pentru fiecare copil de vârstă preșcolară, în funcție de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie. Sprijinul financiar este de 710 pentru familiile cu venit de până la 2.100 lei/membru de familie, 550 lei pentru cei cu venituri de la 2.101 lei până la 2.500 lei, 390 lei pentru cei cu venituri de la 2.501 lei până la 3.000 lei, 250 lei pentru cei cu venituri după de la 3.001 lei până la 3.500 lei.

Beneficiarii acestui sprijin trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, printre care să aibă cetățenie română și domiciliul în municipiul Zalău, calitatea de angajat cu contract individual de muncă și venituri de cel mult 3.500 lei/membru de familie.

De asemenea, bona trebuie să dețină un certificat în acest sens, iar furnizarea serviciilor să fie făcute în baza unui contract individual de muncă.

Familiile care doresc să beneficieze de acest sprijin trebuie să se adreseze Direcției de Asistență Socială Zalău, Piața Iuliu Maniu nr. 4-6, tel. 0260.661.769, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00.

Banii pentru plata bonelor au fost prevăzuți inițial pentru organizarea Zilelor Orașului, însă din cauza pandemiei de coronavirus evenimentul a fost anulat, iar administrația locală a decis să folosească suma respectivă pentru a sprijini familiile care au copii preșcolari și au nevoie de bonă.