Din ianaurie până în prezent, polițiștii sălăjeni au efectuat 252 de controale și 8 percheziții domiciliare, atât pentru depistarea persoanelor care încalcă normele legale referitoare la arme, explozivi și substanțe periculoase, cât și pentru verificarea modului de păstrare și asigurare a securității armelor.

În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate patru arme deţinute ilegal, din care trei proveneau din contrabandă, 0,4 kilograme praf de pușcă și 1.456 de cartușe. În vederea continuării cercetărilor în dosarele penale instrumentate au fost indisponibilizate alte 26 de arme letale și neletale, 1.088 de cartușe și peste 35 de tone de substanțe și deșeuri periculoase.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, doi bărbați din comuna Năpradea au fost plasați sub control judicar timp de 60 de zile de către procurori, după ce inițial au fost reținuți de polițiști, sub acuzaţiile de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului materiilor explozive și efectuarea fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice. În urma unor percheziții domiciliare, polițiștii au găsit o armă letală de vânătoare, prevăzută cu armotizor și lunetă, o arbaletă, fără elemente de identificare, 330 bucăți de muniție de diferite calibre, 40 de trofee de vânat (cerb, mistreț și căprior), toate deținute ilegal, 24 de articole pirotehnice, un recipient metalic cu praf de pușcă, o matriţă pentru confecționarea muniției artizanale şi 147 kilograme carne de vânat.

Dacă doriți, ca persoane fizice, să dețineți sau să purtați și să folosiți arme și muniții letale ori neletale supuse autorizării trebuie să urmați mai întâi un curs de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și al munițiilor, organizat de o persoană juridică autorizată în acest sens.

De asemenea, dacă sunteți colecţionari de arme letale sau neletale, le puteți deține, dar fără muniţia aferentă.

Dacă ați împrumutat arma de vânătoare unui prieten vânător, aveți obligația ca în termen de două zile lucrătoare să informați Poliția.

De la începutul anului până în prezent, polițiștii au prelungit valabilitatea pentru 69 de permise de armă și au eliberat alte 63 de permise de armă noi.