26 iunie – Ziua Drapelului Național

Femeile sălăjene au confecționat steaguri din pânză pentru delegațiile sătești la Adunarea Națională de la Alba Iulia

În 26 iunie vom sărbători Ziua Drapelului Național, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. De-a lungul timpului devenirea tricolorului a fost prezentată publicului în diverse materiale, de la istorie la semnificația culorilor și stemei, sub diferitele sale forme. Anul acesta am dori să vă prezentăm tricolorul dintr-o altă perspectivă –  a sălăjenilor participanți la Adunarea Națională de la Alba Iulia din anul 1918. Putem face acest lucru cu ajutorul dr. Marin Pop, istoric la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.

Tricolorul sălăjean la Alba Iulia

Potrivit dr. Marin Pop de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, care a cercetat memoriile și însemnările înaintașilor noștri sălăjeni, în momentul în care s-a luat decizia istorică de a fi organizată Adunarea Națională de la Alba Iulia, marea majoritate a delegațiilor sătești nu aveau steag tricolor.

”În acest context, femeile române sălăjene, în frunte cu preotesele, au confecționat steaguri din pânză și le-au vopsit cu ce au avut la îndemână, astfel că nici o delegație sălăjeană nu s-a deplasat la marele praznic național de la Alba Iulia fără a avea în frunte drapelul tricolor, roșu-galben-albastru, care avea benzile dispuse orizontal, după cum se poate observa și din imaginile de epocă”, precizează istoricul Marin Pop.

Specialistul în istoria modernă a Sălajului arată că  Emil Pocola, învățător în Bocșa, a plecat la Alba Iulia în fruntea unei delegații din satul lui Simion Bărnuțiu. ”În însemnările sale povestește că steagul tricolor a fost confecționat de către soția preotului Simion Barboloviciu: <Din Bocșa am plecat în 29 noiembrie (1918 –n.n.). Sătenii se gătiseră în port popular sălăjean. Numai eu eram în haine orășenești. Steag ne-a făcut soția preotului folosind pânză de casă, pe care o vopsise în cele trei culori>. De asemenea, Nicolae Fărcaș, delegat al satului Pria, povestea aventura procurării steagului tricolor și arborarea lui pe turla bisericii: <Cum n-aveam steag tricolor, la solicitarea consiliului național, m-am oferit eu și sergentul Nicolae Gaidoș că-l vom procura din Cluj. Înainte de plecare, preotul Ioan Olteanu ne-a dat o adresă, de unde am primit tricolorul și pe care l-am înfășurat în jurul pieptului, sub cămașă, aducându-l acasă. Pentru a-l vedea toți locuitorii, steagul a fost arborat de turla bisericii. Și prin aceasta voiam să facem cunoscută dorința noastră de a ne uni într-o singură țară cu frații de dincolo de Carpați>. Traian Sălăjan, proaspăt întors de pe front, a plecat și el la Alba Iulia împreună cu delegația din Hotoan, care aparținea la vremea respectivă de comitatul (județul) Sălaj: <În ziua de 5 noiembrie 1918, ne-am întrunit toți cei veniți de pe front și am pus bazele gărzii naționale românești din Hotoan, formată din 25 voluntari. Cu acea ocazie l-am ales comandant al gărzii pe sergentul Gheorghe Sălăjan, un tânăr destoinic, priceput și cu autoritate. Peste două zile, femeile din comună ne-au adus un steag tricolor, confecționat de ele>, arată istoricul Marin Pop.

O vreme când era periculos să arborezi tricolorul românesc

Tot prin intermediul istoricului Marin Pop aflăm că unii români au avut de suferit pentru că au arborat tricolorul.  ”Petru Cupcea, viitor vicar foraneu al Silvaniei, a avut de suferit din cauza arborării tricolorului pe turla bisericii unde păstorea, fiind arestat și bătut cu cruzime, apoi aruncat pe străzile Debreținului aproape fără suflare”, spune Marin Pop, pe baza informațiilor publicate de cercetători. Elocvent este un fragment publicat de Paul Abrudan în 1983, cu mărturia lui Petru Cupcea, pe care o redăm:

„Reîntors de la Alba Iulia, unde am luat parte la adunarea care a hotărât unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu România, împreună cu câțiva săteni, am ridicat tricolorul pe turla bisericii din Supuru de Jos. Soldații secui care se aflau în trecere, văzând acest steag, au dat asalt bisericii, smulgând și batjocorind tricolorul național; au devastat apoi casa parohială, lovind-o pe soție și pe copiii mei. Eu nu eram acasă atunci, și poate spre norocul meu. Aflând cele întâmplate, am protestat energic telefonic și telegrafic la organele județene și la ministerul de război din Budapesta, cărora le-am cerut satisfacție și restituirea imediată a steagului tricolor. Ca urmare, la 4 ianuarie 1919, am fost anunțat telefonic că a doua zi ni se va restitui steagul. La 5 ianuarie, zi de duminică, tocmai când sătenii erau adunați la biserică, au sosit 40 de soldați secui, în frunte cu doi locotenenți, care voiau să ne predea steagul. Eu l-am cerut să-l pună la locul de unde l-au smuls. Unul dintre locotenenți a dat ordin și cei doi soldați urcă în turla bisericii, așezând drapelul pe locul de unde fusese luat. Când steagul a început să fâlfâie de pe înălțimea turlei, noi, cu toții am intonat <Pe-al nostru steag>. Peste câteva zile, comuna a fost asediată de detașamentele de soldați secui. Eu eram urmărit. Sătenii mă sfătuiesc să fug undeva din sat. Nu voiam să-mi părăsesc familia și consătenii (…)”.

”După Marea Unire, tricolorul românesc a devenit Drapelul Național al tuturor românilor, fiind arborat pe toate instituțiile publice și respectat cu sfințenie”, concluzionează dr. Marin Pop, istoric la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.