24 de milioane de lei pentru siguranța traficului pe drumurile județene din Sălaj
Preşedintele Consiliul Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a semnat un contract de finanțare europeană în valoare de aproximativ 24 de milioane de lei, prin programul Regio Nord-Vest, pentru achiziția de utilaje și echipamente moderne destinate întreținerii și creșterii siguranței pe drumurile județene.
Proiectul prevede dotarea instituției cu 14 utilaje electrice și pe biodiesel, precum excavatoare multifuncționale, mașini de marcaj rutier, echipamente de deszăpezire și curățare, precum și utilaje pentru cosirea acostamentelor și spălarea indicatoarelor.
Reprezentanții administrației județene susțin că investiția va contribui la sporirea siguranței rutiere, la protejarea mediului și la reducerea costurilor de operare și întreținere.
