„El se tragea din familia Nicula sau a Niculestilor din Albac, arata Nicolae Desusianu in monografia „Revolutiunea lui Horea in Ungaria si Transilvania (…)”, si adevaratul sau nume era Vasile Nicula. Ursu era numai o numire secundara, ce o primise in familie, in locul numelui de botez. O datina particulara era in Muntii Apuseni, ca adeseori, capul familiei, in locul numelui de botez, da fiului sau numerele de Ursu. Horea era un epitet ce i-l dase muntenii pentru deosebita pasiune ce o avea de-a hori”.
Despre viata sa inainte de 1779 se stie cu cu siguranta ca, fiind pribeag, a petrecut mai mult timp in comuna Ciucea, la un unchi al nevestei sale, Ilina.
In vremea aceea, locuitorii Cizerului se luptau sa construiasca o noua biserica in locul celei arse la inceputul secolului. Auzind ca Horea este un mester priceput, l-au angajat sa-i ajute sa-si construiasca o biserica noua. Asa a ajuns Horea in Cizer. In anul 1773, biserica era gata iar pe una din grinzi era incrustata inscriptia „LUCRAT URSU H”.
De atunci si pana in anul 1967, „Biserica lui Horea” a dainuit in cimitirul satului Cizer, cand a fost stramutata in Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, unde, si azi, constituie bijuteria muzeului.
Locuitorii Cizerului, tanjim si azi dupa acest monument de arhitectura, unicat, si ne luptam de multi ani sa edificam un monument care sa tina treaza memoria lui Horea pe aceste meleaguri. Victor Gaga a tinut mortis sa faca acest lucru, dar maestrul s-a dus si a ramas doar proiectul.
Desepre Horea si faptele sale s-a scris mult si apasat, trist este ca in ultimele decenii el si alti martiri ai nemaului romanesc sunt din ce in ce mai mult dati uitarii. Se implinesc in acest an 225 de ani de la Rascoala lui Horea, o ridicare masiv taraneasca si romaneasca ce a dezvelit realitatile ascunse cu multa grija si indemanare de nobilimea maghiara, interesata sa mentina in Transilvania vechile raportuiri sociale feudale, privilegiile medievale, devenite anacronice la sfarsitul secolului al XVIII-lea.
Rascoala izbucneste in stransa legatura cu conscriptia militara ordonata de Iosif al II-lea in 31 ianuarie 1784. Stirea despre infiintarea unor noi regimente de granita provoaca un larg interes in randurile taranimii romanesti tentata de statutul de libertate oferit de inrolare. In mijlocul agitatiei starnite de interzicerea de catre stapanii domeniilor a participarii la inscrierea in regimentele graniceresti, apare tot mai clar personalitatea lui Horea, devenit in urma primirii sale in audienta la imparat (aprilie 1784) omul providential.
Treptat, gandul inrolarii se tranforma in hotararea de a distruge nobilimea si iobagia, fapt favorizat si de contradictiile dintre reformismul iosefin si conservatorismul nobiliar. Pornitat din zona Muntilor Apuseni (Comitatul Zarand), rascoala se extinde treptat, cuprinzand satele din Campia Transilvaniei si atingand apogeul in noiembrie 1784, odata cu asedierea nobilimii in cetatea de la Deva. Interventia armatei imperiale si infrangerea taranilor la Mihaileni, in 7 decembrie, hotaraste soarta rascoalei, oastea lui Horea destramandu-se, iar capii se retrag in munti. Urmariti si tradati, Horea, Closca si Crisan sunt prinsi in 26 decembrie si incarcerati in cetatea de la Alba Iulia, unde sunt judecati si osanditi la cea mai cruda pedeapsa a timpului, tragerea pe roata. Sentinta este aplicata cu o vadita satisfactie si infioratoare salbaticie la 28 februarie 1785, cand Horea si Closca (Crisan, sinucigandu-se in inchisoare) sunt zdrobiti si sfasiati pentru indrazneala de a cere drepturi pentru poporul lor.
Rascoala taranilor romani a avut un larg rasunet european si mondial, fiind asemanata, datorita ideilor de libertate, cu revolutia americana. In plan social, efectele rascoalei au stat la baza Patentei de desfiintare a iobagiei in Transilvania (1785), aplicarea ei fiind amanata datorita rezistentei nobilimii. Datorita rascoalei, se desfiinteaza si in Transilvania dependenta personala, grabindu-se astfel disolutia vechilor raporturi feudale, iar martiriul liderilor romani ofera exemplu si forta generatiilor viitoare. Memorandistii, fauritorii Marii Uniri, au avut in fata exemplul acestor tarani, iar in mana lancea lui Horea. Se cuvine deci, de 28 februarie, sa ne amintim macar o clipa de sacrificiul lor si sa-l cinstim pentru ca nu a fost in zadar.

Post Views: 124