Conducerea Ministerului Sanatatii a decis revocarea din functie a unui numar de 21 manageri de spitale si 14 directori coordonatori ai directiilor de sanatate publica la nivel national, in urma unui control efectuat de catre o comisie constituita prin ordin al ministrului Sanatatii.
Activitatea manageriala a directorilor coordonatori ai directiilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti a fost evaluata de catre o comisie constituita prin Ordinul ministrului Sanatatii nr.1228 din 7 octombrie, informeaza, joi, Ministerul Sanatatii (MS).
In urma controlului, au fost revocati din functie directorii coordonatori ai DSP Alba, Arad, Arges, Botosani, Braila, Caras – Severin, Constanta, Hunedoara, Maramures, Mehedinti, Mures, Suceava, Tulcea, Vrancea. Acestia au fost inlocuiti de directori coordonatori interimari, pana la ocuparea posturilor prin concurs. Cei 21 de manageri de spitale inlocuiti din functie ocupau temporar functia, fiind interimari, arata MS.
„Decizia Ministerului Sanatatii respecta litera legii si nu are nicio legatura cu situatia politica, asa cum s-a speculat in diferite medii”, potrivit sursei citate.
Astfel, MS arata ca unii dintre cei inlocuiti nu respectau Ordonanta 69/2009 care prevede ca managerii spitalelor clinice trebuie sa fie cadre medicale, iar in alte cazuri este vorba despre persoane repuse in functie dupa ce au fost eliberate abuziv. In cazul majoritatii managerilor insa, au fost facute sesizari atat din partea sindicatelor, cat si din partea personalului medical conform carora programul de management prezentat la numirea in functie nu a fost respectat. „Mentionam ca, oricare dintre noii manageri numiti in functie vor fi la randul lor inlocuiti in cazul in care nu vor avea performante, nu isi vor respecta pacientii si personalul medical cu care lucreaza”, subliniaza MS.
In Bucuresti au fost fost inlocuiti cinci manageri interimari, doi dintre acestia nerespectand prevederile Ordonantei 69/2009.