Peste doi ani, datorii considerate „riscante” in valoare de 700 miliarde USD ale corporatiilor, autoritatilor locale si ale Guvernului federal ajung la scadenta in SUA, ceea ar putea atrage o criza mai grava decat cea din septembrie 2008
Un „sfarsit financiar al lumii” ar putea fi mult mai aproape decat isi inchipuie cei care cred ca criza economica este pe cale de a fi depasita. State cu economii solide isi vor pierde statutul de debitori siguri, companii si autoritati locale din toata lumea, ba chiar si Guvernul federal al SUA ar putea fi zdruncinate ca niciodata in istorie de scandenta unor datorii „riscante”.
Circa 700 miliarde din acest tip de „junk debt” vor trebui rambursate in 2012 – acelasi an care va aduce „sfarsitul lumii”, potrivit unor previziuni atribuite mayasilor si facute populare in toata lumea de un film de la Hollywood. O astfel de asociere intre sumbrele perspective ale sistemului financiar mondial si un film la moda a fost facuta intr-o analiza a The New York Times (NYT).
Dincolo de metafore, semnalul de alarma este tras de economisti, care se asteapta la nenumarate falimente in sistemul bancar american si la blocarea accesului la credite pentru companii, din cauza uriaselor datorii scadente in urmatorii 2-4 ani. „O avalansa se pregateste pentru 2012 si mai incolo”, avertizeaza Kevin Cassidy de la agentia de rating Moody’s.
Un astfel de scenariu este plauzibil pentru ca perioda de maturitate a creditelor luate si a obligatiunilor emise incepand cu 2007 este de 5-7 ani, crede Diane Vazza, de la Standard & Poor’s. Pietele financiare vor fi coplesite de cereri de refinantare a datoriilor scadente si doar firmele (de asteptat sa fie foarte putine!) care vor reusi pana atunci sa iasa din recesiune vor rezista.
„Ziua Judecatii” pentru marii debitori
O „zi a judecatii” va surveni, in 2012, pentru debitorii care s-au imprumutat cu mare usurinta pana in 2007, pentru aceia care au luat credite de urgenta (fortati de dificultatile aduse de criza financiara din 2008) si pentru cei care, desi aveau datorii scadente in 2009 si 2010, au obtinut reesalonari ale platilor. Intre acesti mari datornici din SUA se numara companii, spitale si servicii locale de utilitati publice, dar si Guvernul federal.
Datoria publica a SUA va trece de 11.450 miliarde USD in 2012 si va depasi 12.600 miliarde in 2014. In acelasi interval, pe pietele financiare ajung la maturitate obligatiuni pe care analistii le numesc „junk” – care promit dobanzi mari, dar sunt si grevate de riscuri mari ca debitorii sa fie insolventi.
In 2010, vor exista asemenea obligatiuni ajunse la scadenta, care vor totaliza 21 miliarde USD, urmand ca valoarea lor sa creasca ingrijorator. Ele vor depasi 155 miliarde in 2012, vor ajunge la 212 miliarde (2013), cu o crestere considerabila pana la 338 miliarde (2014).
Un „al doilea val” al crizei din 2007-2008
Radacinile viitoarei crize financiare au fost identificate de analistii economici tot in „criza subprime”, declansata gradual in 2007 si care a culminat cu criza de pe Wall Street din septembrie 2008.
Cand debitorii „subprime” – care primisera credite imobiliare cu prea mare usurinta, fara ca veniturile lor sa garanteze posibilitatea platii ipotecilor – au inceput sa intre in incapacitate de plata, firmele financiare au cautat modalitati de amanare a unei crize inevitabile.
Piata ipotecilor incepuse deja sa se prabuseasca, dar companiile au „reambalat” instrumentele financiare garantate cu ipoteci „subprime” si le-au revandut altor investitori. In acest fel, activele toxice au fost mutate din portofoliul unor banci in bilanturile contabile ale altor institutii, dar nu au disparut din sistemul financiar si vor atrage o criza si mai grava.
2012 – sfarsitul financiar al lumii asa cum o stim
Articole
Comisia Europeană a aprobat bani pentru fermierii români afectați de secetă. Cine primește banii
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de două miliarde de lei (400 de milioane de euro) pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă. Vor primi sprijin financiar din acești bani producătorii agricoli care au fost afectaţi în mod direct de seceta severă din perioada septembrie 2023 – august 2024. Sumele sunt pentru culturi de grâu, triticale, orz, ovăz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb. Pentru a beneficia de ajutoare financiare, producătorii agricoli trebuie…
Mai mult...Aproape 6 mii de hectare de teren cadastrate gratuit, în comuna Ip
Un număr de 10.462 de imobile cu o suprafață totală de 5.865 de hectare din comuna Ip au fost măsurate și urmează să fie intabulate gratuit pentru cetățeni. Reprezentanții OCPI Sălaj au participat vineri, 11 octombrie, împreună cu reprezentanții primăriei comunei IP și ai prestatorului S.C. Topoexim Expert S.R.L. la ședința privind publicarea documentelor tehnice ale cadastrului, ca urmare a realizării lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de întreg UAT, în comuna Ip. Rezultatele lucrărilor de înregistrare…
Mai mult...