Înscrierile la Școala Populară de Arte și Meserii, instituție aflată în subordinea Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, încep în data de 16 august și durează până în 5 septembrie.

Durata studiilor variază între 2 și 5 ani, în funcție de specialitatea aleasă, iar candidații trebuie să aibă vârsta minimă între 8 și 20 de ani, tot în funcție de specialitatea pentru care optează.

Candidații înscriși pentru anul I de studiu vor susține apoi, în perioada 5-8 septembrie, un test de aptitudini. Pentru specialitățile muzică, aceasta constă în interpretarea unei strofe dintr-un cântec și testarea auzului muzical (melodic, armonic, memorie, ritm). Pentru specialitatea pictură, presupune realizarea unui desen, constând în natură statică, pe baza căreia se testează aptitudinile care vizează vederea în spațiu, capacitatea de reprezentare a volumului, iar pentru specialitatea dans popular, testarea auzului muzical (melodic, ritm). Pentru specialitatea design vestimentar testul presupune realizarea unei schițe, desen rapid care indică în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri umane.

Pentru specialitatea cusut-țesut, vor fi testate noțiunile candidaților despre artă populară, coaserea unor puncte de cusătură cunoscute, iar pentru specialitatea artă fotografică se vor testa cunoștințele tehnice pentru utilizarea aparaturii necesare fotografierii.

Marți, 5 septembrie, între orele 14.00 – 17.00, vor susține testul de aptitudini candidații înscriși la specialitatea saxofon, taragot, clarinet, vioară, ansamblu instrumental.

Tot marți, 5 septembrie, între orele 17.00 – 18.00 , sunt progrmați candidații înscriși la specialitatea chitară,

instrumente de percuție, DJ.

În aceeași zi, de la ora 18.00, vor fi testați și candidații înscriși la specialitatea artă fotografică.

Miercuri, 6 septembrie, între orele 14.00 – 17.00, vor susține testul de aptitudini candidații înscriși la specialitatea pian, orgă, acordeon, iar de la ora 17.00, candidații înscriși la specialitatea dans popular interpreți, dans popular instructor, secția română, treapta I.

Tot miercuri, 6 septembrie, de la ora 18.30, sunt programați și candidații înscriși la specialitatea dans popular interpreți, secția maghiară, treapta I.

Joi, 7 septembrie, între orele 14.00 – 17.00, candidații înscriși la specialitatea canto clasic, canto muzică ușoară, canto popular, inițiere folclor vor susține testul de aptitudini.

Vineri, 8 septembrie, sunt programați, de la ora 14.00, candidații înscriși la specialitatea pictură, de la ora 16.00 vor fi testați candidații înscriși la specialitatea pictură copii, iar de la ora 18.00 sunt programați candidații înscriși la specialitatea design vestimentar, cusut-țesut.

Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj din Zalău, P-ţa 1 Decembrie 1918, nr. 12, www.culturasalaj.ro sau la telefon 0260-612.870.