Recensământul Populației şi Locuințelor a ajuns la cea de-a treia etapă, cea de colectare a datelor de recensământ prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s‐a autorecenzat online. Vizitele recenzorilor continuă până în 17 iulie, dată la care se va finaliza această etapă. Vor fi vizitate și gospodăriile populației care nu au finalizat corect și complet chestionarele de recensământ, în etapa de autorecenzare.
Se vor colecta date de la toate persoanele, indiferent de cetățenie, care la momentul de referință al recensământului (ora 00:00 din ziua de 1 Decembrie 2021) aveau reședința obișnuită în România sau, la aceeași dată, locuiau pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin
12 luni.
În această etapă, colectarea datelor de recensământ se va realiza prin interviu față‐în‐față, numai cu ajutorul tabletelor, chestionarul de recensământ fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare.
“Facem un apel la populația județului Sălaj, de a răspunde la recensământ, prin facilitarea accesului recenzorilor în clădiri şi printr‐un tratament decent al acestora”, este mesajul transmis de Direcția Județeană de Statistică.
Recenzarea prin interviu față în față este ultima etapă a colectării datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor (RPL2021) și este obligatorie.
Persoanele care refuză recenzarea riscă o amendă cuprinsă între 1.000 și 3.000 lei, iar pentru persoanele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidențiale sunt prevăzute amenzi între 1.500 și 5.000 lei.
Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021, puteți consulta site-ul www.recensamantromania.ro