15 – 28 noiembrie 1918, unirea Bucovinei cu Romania

Bucovina a fost furata si colonizata

Bucovina (Tara padurilor de fagi), denumire atribuita de austrieci nord vestului Moldovei, a fost a doua provincie româneasca care, în anul 1918, a contribuit la formarea României Mari.
De facto, Bucovina a intrat sub administratia Imperiului Habsburgic (Austria) în anul 1774 (în urma unei întelegeri secrete cu Rusia), dupa un razboi ruso-turc, realitate confirmata de Conventia turco-austriaca din anul 1775. Prin conventie, Turcia ceda nord vestul Moldovei Austriei, în ciuda opozitiei vehemente a statului românesc, Moldova. Domnul Moldovei, Grigore III Alexandru Ghica (domn fanariot) a protestat fata de anexarea Bucovinei de catre Austria, atitudine care i-a adus moartea: la solicitarea Austriei, domnul Moldovei a fost atras într-o cursa si asasinat de catre turci în anul 1777. Cedarea Bucovinei nu avea valabilitate juridica internationala, deoarece Moldova era stat de sine statator, nu era pasalâc (provincie otomana).
Incepând cu anul 1774 Bucovina s-a aflat sub administratie militara austriaca, iar în anul 1786 a fost inglobata în Galitia. Despartirea de Galitia s-a petrecut în anul 1849, când, prin constitutie s-a acodat autonomie provinciei sub numele de Ducatul Bucovinei, împaratul Austriei adaugandu-si si titlul de Mare Duce al Bucovinei. Ducatul Bucovinei avea o Dieta, în care erau reprezentate toate etniile, întrunita prima oara în anul 1861, în care românii aveau majoritatea.
Pentru consolidarea stapânirii sale, Austria a încurajat colonizarea Bucovinei, fapt ce a determinat scaderea treptata a procentului populatiei românesti, care reprezenta o majoritate absoluta la începutul ocupatiei. Conform recensamântului din anul 1880, rutenii si hutulii reprezentau 41,5 la suta din populatie, românii 33 la suta, iar conform recensamântului din 1910 rutenii reprezentau 38,8 la suta, românii 34,38 la suta, germanii si evreii 21,24 la suta, polonezii 4,55 la suta, maghiarii 1,31 la suta, existând procente mici de slovaci, sloveni, italieni, croati, sârbi, tigani. Românii erau reprezentati în toate asezarile din Bucovina, dar numarul lor a scazut în cele nordice. La sfarsitul secolului al XIX-lea si ’nceputul secolului al XX-lea, multi germani bucovineni si câtiva români au emigrat în America de Nord.
Românii bucovineni au suportat politica de germanizare dusa de Austria, mai ales dupa formarea Imperiului Austro-Ungar (1867), cand Bucovina si-a pierdut autonomia, fiind anexata Austriei. Elitele romanesti din Bucovina s-au aflat in fruntea luptei pentru pastrarea identitatii nationale, în cadrul unor asociatii academice patriotice precum Arboroasa, Junimea, Bucovina, Moldova, Dacia etc., remarcandu-se fratii Hurmuzachi, Iancu Flondor, Ion Nistor etc. Existenta constiintei nationale românesti este dovedita de participarea voluntara a unor români bucovineni la razboiul pentru independenta României, de manifestatia studenteasca de la Putna din anul 1871, cu ocazia împlinirii a 40 ani de la sfintirea manastirii, la care au participat, printre altii: Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu.

Bucovina revine la Patria Mama

In conditiile desfasurarii Primului Razboi Mondial, în anul 1916 România a încheiat un tratat cu Antanta prin care se obliga sa declare razboi Austro-Ungariei, iar puterile Antantei recunosteau drepturile României asupra teritoriilor românesti din Austro-Ungaria (Transilvania, Banat, Bucovina). Acceptarea de catre marile puteri invingatoare a propunerilor presedintelui american Wilson, printre care dreptul popoarelor la autodeterminare, a încurajat miscarile nationale care au dus la destramarea unor imperii si formarea sau desavârsirea unitatii nationale a popoarelor (cazul românilor). Dupa ce, la 27 martie 1918, Sfatul Tarii din Basarabia a hotarât unirea Basarabiei cu România, au urmat actiunile românilor bucovineni. Intrucât Ucraina se constituise stat independent si avea pretentii teritoriale asupra Bucovinei de nord, fruntasii români din Bucovina au cerut ajutorul României. Armata româna a intervenit în Bucovina, asigurând ordinea, dar nu s-a implicat în procesul politic. In acel context, la 15 – 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, cu unanimitatea românilor si sprijinul majoritatii germanilor si polonezilor, a votat unirea Bucovinei cu România. Ucrainienii si evreii bucovineni au refuzat participarea.
Unirea Bucovinei cu Romania a fost recunoscuta pe plan juridic international prin Tratatul de la Saint Germaine, semnat de Austria în anul 1919.

URSS pune stapanire pe teritoriul romanesc stop_coloana

Pâna în iunie 1940, Bucovina a facut parte din România Mare. In urma notelor ultimative ale URSS (urmare a actului aditional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov) din iunie 1940 Nordul Bucovinei (alaturi de Herta, neprecizata de sovietici in note si Basarabia) a intrat sub ocupatie sovietica, romanii suportand represiunile dramatice ale ocupantului (vezi masacrul de la Fântâna Alba, deportarile în Siberia etc.). Intre 5 iulie 1941 – august 1944, Bucovina de nord a reintrat sub administratie româneasca, dupa intrarea României în razboi alaturi de Germania, pentru recuperarea teritoriilor luate de sovietici prin forta. In iunie 1944, Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta au fost reocupate de sovietici, România fiind obligata prin Conventia de armistitiu semnata la Moscova, în septembrie 1944, sa recunoasca dominatia sovietica în aceste stravechi teritorii românesti. Desi, dupa 23 august 1944 armata României a luptat alaturi de armatele Natiunilor Unite pâna la înfrangerea Germaniei, fiind a 4-a forta a sa (dupa SUA, URSS, Anglia), având alte sute de mii de jertfe umane în luptele din România, Ungaria, Cehoslovacia, Austria, la Conferinta de pace de la Paris nu i s-a recunoscut statutul de tara cobeligeranta, fiind tratata ca tara învinsa. Prin Tratatul de la Paris (10 februarie 1947), granitele României cu URSS erau restabilite cele de dupa notele ultimative sovietice din 1940.

Sa ne regasim fratii din Bucovina in Europa unita

Dupa caderea comunismului în Europa si destramarea URSS (1991), Bucovina de Nord a fost integrata Ucrainei.
Asadar, pierderea Bucovinei de catre Moldova în anii 1774 – 1775 a fost rezultatul jocurilor de interese ale puterilor europene ale vremii: Imperiul Habsburgic (Austria), Imperiul Otoman, Imperiul Tarist. Sub influenta ideilor nationale, fruntasii natiunii române (din Regatul României si din provinciile aflate sub dominatie straina) au actionat convergent pentru realizarea marelui proiect national. Sute de mii de romani au murit, au disparut si au fost raniti în Primul Razboi Mondial pentru realizarea României Mari. Conditiile istorice au facut ca, fara voia lor, românii din Bucovina de nord sa traiasca azi în afara statului lor national.
In eforturile lor de pastrare a identitatii românesti, demnitarii de azi ai Romaniei si societatea civila au obligatia morala si responsabilitatea istorica de a-i sprijini prin toate mijloacele legale. In conditiile Europei contemporane, calea aleasa de demnitarii statului român de a ajuta integrarea europeana a Ucrainei (si Moldovei) trebuie continuata. In acest fel, starea românilor din Bucovina de nord se va ameliora treptat, apropiindu-se de standardele europene. Iar, în momentul aderarii Ucrainei (si Moldovei) la U.E., ne vom regasi, cei din România si fratii nostri din Bucovina de nord (si Basarabia), într-un organism comun, suprastatal, care asigura unitatea în diversitate. Iata de ce, interesele natiunii române sunt legate de succesul Uniunii Europene, care se afla la un moment de cumpana, dupa Brexit.

Bibliografie:

Ioan Nistor, Unirea Bucovinei, Editura Humanitas, Bucuresti, 1991;
Ioan Scurtu, Theodora Stanescu Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu, Istoria Românilor între anii 1918 – 1940, Editura Universitatii Bucuresti, 2011;
Mihai Barbulescu, Denis Deletant, Keith Hitchins, Serban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1998;
Anita Nandris Cudla, 20 de ani în Siberia. Amintiri de viata, Editura Humanitas, editia a IV-a, Bucuresti, 2013;

Profesor, Viorel Marginean,
inspector scolar de istorie