Ministerul Sănătății a lansat apelul de proiecte în valoare de 100 de milioane de euro pentru digitalizarea spitalelor din România.
Apelul de proiecte include achiziționarea și instalarea echipamentelor necesare (echipamente IT, echipamente pentru comunicații și echipamente conexe, inclusiv licențe), migrarea de date către noi sisteme și infrastructuri, dezvoltarea de aplicații informatice aferente și instruirea personalului medical.
Solicitările de proiecte pot fi depuse pe platforma proiecte.pnrr.gov.ro, până cel târziu în data de 4 august 2023.
Ghidul beneficiarului și detalii suplimentare pot fi găsite pe pagina de internet a Ministerului Sănătății la secțiunea PNRR.