Un numar de zece din cele 31 de agentii si institutii aflate in subordinea Ministerului Agriculturii vor fi comasate in cinci structuri, conform programului de restructurare aprobat miercuri de Guvern, a anuntat ministerul. Astfel, Agentia Nationala a Zonei Montaneva fi infiintata si va prelua, in structura sa, atributiile Centrului de Formare si Inovatie pentru Dezvoltare in Carpati – Suceava, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii.
Agentia Nationala pentru Ameliorare si Reproductie in Zootehnie se va reorganiza, prin preluarea personalului si atributiilor Autoritatii Hipice, care se va desfiinta. Totodata, Agentia va prelua si intreaga activitate privind inspectia in zootehnie, conform datelor anuntate de institutie.
Laboratorul Central pentru Calitatea Semintelor si a Materialului Saditorva prelua in structura sa si atributiile Bancii de Resurse Genetice Vegetale Suceava. Totodata, Laboratorul Central pentru Controlul Calitatii si Igienei Vinului din Valea Calugareasca va include si atributiile structurilor sale regionale de la Blaj si Odobesti.
La randul sau, Oficiul National al Denumirilor de Origine pentru Vinuri va prelua si atributiile Oficiului National al Viei si Vinului.
In afara structurilor care vor fi comasate, Ministerul Agriculturii mai precizeaza ca Agentia Nationala de Consultanta Agricola si oficiile din subordinea sa se vor desfiinta in urma transformarii oficiilor judetene de consultanta agricola in camere agricole. Societatea Nationala Imbunatatiri Funciare, finantata din venituri proprii, va fi transferata la AVAS, in vederea privatizarii, iar Societatea Nationala a Produselor Agricole este lichidata, se mai arata in comunicat. Agentia Domeniilor Statului, institutie pe care Ministerul Agriculturii a anuntat anterior ca o va desfiinta, va suporta o reducere a personalului cu 20%, procent care se aplica si celorlalte structuri ale ministerului.
Premierul Emil Boc a anuntat miercuri ca Guvernul a decis sa restructureze 226 de agentii, astfel incat sa ramana doar 107, urmand ca 9.200 de posturi sa fie eliberate, iar veniturile proprii ale agentiilor sa fie virate direct la buget, realizandu-se economii totale de circa 150 milioane euro.
10 din cele 31 de agentii subordonate Ministerului Agriculturii, comasate in 5 structuri
Articole
Comisia Europeană a aprobat bani pentru fermierii români afectați de secetă. Cine primește banii
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de două miliarde de lei (400 de milioane de euro) pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă. Vor primi sprijin financiar din acești bani producătorii agricoli care au fost afectaţi în mod direct de seceta severă din perioada septembrie 2023 – august 2024. Sumele sunt pentru culturi de grâu, triticale, orz, ovăz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb. Pentru a beneficia de ajutoare financiare, producătorii agricoli trebuie…
Mai mult...Aproape 6 mii de hectare de teren cadastrate gratuit, în comuna Ip
Un număr de 10.462 de imobile cu o suprafață totală de 5.865 de hectare din comuna Ip au fost măsurate și urmează să fie intabulate gratuit pentru cetățeni. Reprezentanții OCPI Sălaj au participat vineri, 11 octombrie, împreună cu reprezentanții primăriei comunei IP și ai prestatorului S.C. Topoexim Expert S.R.L. la ședința privind publicarea documentelor tehnice ale cadastrului, ca urmare a realizării lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de întreg UAT, în comuna Ip. Rezultatele lucrărilor de înregistrare…
Mai mult...