1 candidat din 4 a trecut cu bine de Bac-ul de toamnă
Aproximativ un sfert dintre candidații care au susținut examenul de Bacalaureat – sesiunea de toamnă au reușit să promoveze. Rezultatele s-au afișat luni, 18 august.
În județul Sălaj, rata cumulată de promovare (promoția curentă și promoțiile anterioare), înainte de contestații, este de 25,51% (față de 26, 65% în sesiunea de toamnă din 2024). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 22,54% (26,75% în 2024), iar pentru promoțiile anterioare este de 29,75% (26,37% în 2024).
Au promovat 75 candidați (39 din promoția curentă și 36 din promoțiile anterioare), dintr-un total de 294 candidați prezenți (173 din promoția curentă și 121 din promoțiile anterioare). Nu s-au înregistrat tentative de fraudă.
La nivel național, rata cumulată de promovare este 28,40% (față de 29,30% în 2024 ). Rata de promovare se situează la același nivel, pe țară, atât pentru promoția curentă, cât și pentru promoțiile anterioare: 28,40%.
Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea eventualelor contestații se pot face până în data de 20 august, inclusiv. Contestațiile pot fi depuse atât în format standard, cât și prin mijloace electronice. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip prin intermediul căreia își exprimă acordul privind faptul că nota acordată drept urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate în data de 26 august.
Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase).
