Psihologia omului răsfățat

”Oriunde se înstăpânește caracterul tipic de masă, toate înaltele valori sunt pierdute.” (Rauschning)

Dragi cititori, savanții publicității și vânzătorii de fericire ne-au creat impresia că ”nu există nimic ce nu se poate cunoaște” și ”nimic ce nu se poate avea”, consolându-ne cu iluzii și remedii artificiale. Beneficiind de suficiente favoruri, omul modern a ajuns să creadă că poate obține tot ceea ce dorește dacă se plânge sau pretinde.

Istoricul Richard M. Weaver, în ”Ideile au consecințe” scoate la lumină și demonstrează care sunt cauzele caracterului capricios al omului recent și cum dorințele inoculate de marea mașină a publicității și a sistemului ajung să pună stăpânire asupra mentalului colectiv.

Individul răsfățat nu este învățat să vadă relația dintre efort și răsplată, construindu-și astfel o falsă interpretare a vieții și considerând că fericirea este o franciză care se posedă. Omului i s-a sugerat că fericirea e condiționată, iar atunci când intră în cadru forțe necondiționate și pun capăt idilei, el suferă în mod firesc de frustrare. Această mașină publicitară l-a ferit atât de mult de vederea prăpastiei, încât omul crede că dispozitivul este unul simplu, care, cu puțină iscusință, poate fi făcut să meargă. În timpul mersului, sistemul îi oferă toate tipurile de confort și satisfacție promise, iar omul este convins că toate acestea i se cuvin.

Când mașinăria se strică, pentru că nici cea mai grozavă mașinărie nu poate merge la nesfârșit, ”omul se găsește confruntat cu necesitatea de a depune efort”. Din moment ce acest aspect nu a figurat pe lista promisiunilor, omul începe să suspecteze că la lucru ar exista niște minți criminale și începe un periplu copilăresc de învinuire a diferiților indivizi de lucruri care, în esență, sunt strâns legate de condiția umană.

Richard Weaver consideră că acest tip de om nu a fost niciodată crescut să atingă statura de om matur și că el ar trebui să fie produsul disciplinei și al modelării. Cetățeanul de astăzi, crede scriitorul, ”este copilul unor părinți indulgenți care-i cocoloșesc poftele și-i umflă egoismul până când el devine incapabil de vreo luptă în viață”. Răsfățarea omului modern începe atunci când stilul de viață urban predomină celui rural, pentru că omul, ”după ce a ajuns să fie dependent de complicatul sistem al schimburilor interumane pentru a supraviețui, uită de misterul suprem al creației.” Astfel, mediul artificial îl face să piardă din vedere marele sistem care nu se supune controlului uman.

Dragilor, în acest cadru artificial, lipsit de profunzime, în care mulți cădem victime, ne mai rămân sfinții lui Dumnezeu, unii filosofi, dar și oamenii simpli, obișnuiți cu firescul și greul, care ne aduc mereu înainte tema fragilității noastre. Dacă toate aceste sisteme umane ar fi învăluite în termenii adâncimilor spirituale, totul ar fi diferit. Când omul nu se vede în relație cu ideea de misiune supremă, ceea ce-i mai rămâne este cel mai teribil răsfăț și dezgust de sine, urmate probabil, așa precum conchide și Richard Weaver, de o îmbolnăvire reală.

Vă invit să reflectăm împreună!

(Richard M. Weaver, Ideile au consecințe)