Începând cu data de 16 octombrie, agricultorii români vor primi în avans 70 la sută din sumele aferente în cadrul schemelor de plăți directe din sectorul vegetal.
Decizia a fost luată în cadrul ședinței de Guvern de miercuri, 5 octombrie, când s-a aprobat o Hotărâre privind ”stabilirea pentru anul 2022 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu și al plăţii pentru tinerii fermieri”.
Potrivit comunicatului de presă al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), peste 800 de mii de fermieri vor putea beneficia de această formă de sprijin.
”Am avut în vedere, încă de la preluarea mandatului de ministru, să solicit Comisiei Europene acordarea avansului din subvențiile la hectar într-un procent mai mare de 50%. Fermierii s-au confruntat cu un an agricol atipic, motiv pentru care am facut toate demersurile necesare, astfel încât să venim în sprijinul lor. Oficialii europeni au decis că statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăților directe pentru anul de cerere 2022”, a declarat ministrul Petre DAEA.
Potrivit informării, cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal sunt schema de plată unică pe suprafaţă (96,2796 euro/ha), plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha și 5 ha, inclusiv (5 euro/ha) și peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv, (48,7184 euro/ha), plata pentru înverzire (58,5308 euro/ha) și plata pentru tinerii fermieri (48,1398 euro/ha).
Sumele necesare pentru aplicarea plăților directe în sectorul vegetal, ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă, se asigură din prevederile bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.