Încă trei investiții în Sălaj, finanțate prin Programul “Anghel Saligny”

Înă trei poduri din județul Sălaj urmează să fie reabilitate prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Contractele de finanțare, cu o valoare totală de peste 15 milioane de lei, au fost semnate miercuri, 28 decembrie. Contractele pentru care administrația județeană a obținut finanțare vizează punerea în siguranță a trei poduri pe DJ 108S, în localitatea Rus, respectiv Șimișna, și un altul, pe DJ 108E, în localitatea Someș-Guruslău. Pentru toate aceste obiective de investiții, contractele de execuție…

Mai mult...

Municipalitatea și consilierii nu s-au pus de acord în privința utilizării terenurilor de sport ale școlilor

Proiectul de hotărâre privind condițiile de utilizare a sălilor și terenurilor de sport din incinta școlilor din municipiu a fost scos de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din 27 decembrie, la cererea consilierilor PNL. Aceștia au considerat că numărul de ore alocat elevilor pentru utilizarea sălilor și terenurilor de sport ale școlilor, în afara programului, este prea mic. Potrivt proiectului propus de administrația locală, pot beneficia, în mod gratuit, de utilizarea bazelor sportive,…

Mai mult...

Ministerul Sănătății: Peste 8 milioane de români vaccinați cu schemă completă anti-Covid

2 ani de vaccinare anti-COVID: peste 16,9 milioane de doze administrate și 8,12 milioane de persoane cu schema completă de vaccinare În cei doi ani de când primul vaccin împotriva noului Coronavirus a ajuns în România, au fost administrate 16.903.644 de doze de vaccin, potrivit Ministerului Sănătăţii. Până la data de 25 decembrie 2022, 8.129.452 de persoane au schema completă de vaccinare. Informația a fost publicată în contextul în care, în 27 decembrie s-au împlinit doi ani…

Mai mult...

Spitalul din Jibou, singurul centru de vaccinare din Sălaj cu noul vaccin anti-Covid-19

Ministerul Sănătății a publicat lista națională a centrelor de vaccinare cu noul vaccin adaptat variantelor actuale ale Covid-19. Potrivit documentului, sălăjenii care doresc să se vaccineze cu noul vaccin se pot adresa singurului centru de vaccinare din județ, înființat la Spitalul Orășenesc ”Traian Herța” Jibou – denumit Centrul de vaccinare Nr 1. Programul de funcționare este de luni până vineri, între orele 8.00-20.00, iar informații suplimentare se pot obține la adresa de e-mail operatordate.spitaljibou@gmail.com sau la numărul…

Mai mult...

Guvernanții plafonează prețul la energie și pentru clienții casnici cu mai multe locuri de consum

În ședința Guvernului României se vor modifica reglementările în domeniul energiei, mai exact se va decide plafonarea prețurilor și pentru clienți casnici cu mai multe locuri de consum. Potrivit actului normativ, Guvernul elimină obligația depunerii declarației privind locul de consum la care beneficiază de prețul plafonat la energie. Măsura va avea un impact social la nivelul consumatorilor casnici finali, inclusiv al consumatorilor care nu dețin în proprietate o locuință și care au statut de consumatori vulnerabili, potrivit…

Mai mult...

Laboratoare digitale inteligente pentru licee, cluburi și palatele copiilor

Instituțiile de învățământ secundar superior din toată țara pot primi bani prin PNRR pentru a înființa laboratoare digitale inteligente. Sunt disponibili peste 117 milioane de euro pentru dotarea cu echipamente TIC de tip „smart lab” și materiale educaționale specifice pentru dezvoltarea unui laborator digital inteligent în fiecare liceu, colegiu, școală profesională, precum și în palatele și cluburile copiilor. În cadrul apelului lansat de Ministerul Educației, cel puțin 120 de unități de învățământ (colegii, licee, licee tehnologice, școli profesionale, inclusiv…

Mai mult...

Inflația „umflă” taxele și impozitele zălăuanilor cu 5,1 la sută

Consilierii municipali au aprobat, în ședința din 27 decembrie, taxele și impozitele pe care le vor plăti zălăuanii din 2023. Deși administrația locală a păstrat, în bună măsură, tarifele din 2022, tot vom plăti taxe și impozite mai mari de la anul, deoarece valoarea acestora se va indexa cu rata inflației, adică 5,1 la sută. Persoanele fizice și juridice care vor achita integral taxele și impozitele până în data de 31 martie 2023 vgor beneficia de bonificații.…

Mai mult...

Începe cursa pentru postul ocupat de sălăjeanul Crin Bologa în fruntea DNA

Ministerul Justiției a demarat procedura pentru selecția viitorilor șefi de la DNA și Parchetul General Selecția procurorilor pentru ocuparea funcțiilor de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție a debutat, oficial, marți, 27 decembrie. Procurorii interesați pot depune cereri de înscriere până în data de 6 februarie. Candidații trebuie să aibă o vechime minimă de 15 ani în funcţia de procuror sau judecător. În prezent,…

Mai mult...

Sălajul are mai mulți șomeri decât anul trecut

La finele lunii noiembrie, rata șomajului a ajuns în Sălaj la 5.21 la sută, în creștere cu 0,13 la sută comparativ cu octombrie și cu aproape un punct procentual (0,88 la sută) mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Luna trecută, la AJOFM Sălaj figurau ca șomeri 4.669 persoane, din care doar 723 beneficiau de indemnizație. La nivel național, la finele lunii noiembrie, rata șomajului a fost de 3,04 la sută. Din totalul șomerilor sălăjeni,…

Mai mult...

Petiție pentru separarea Transilvaniei, Partiumului și Banatului de România

O organizație numită Comitetul pentru Independență cere, printr-o petiție inițiată în mediul online, organizarea unui referendum pentru separarea Transilvaniei, Partiumului și a Banatului de România. Petiția a fost semnată până în prezent de peste un milion de persoane care declară că „susțin Comitetul pentru Independență și sunt de acord că avem nevoie de independență depllină față de România”. Organizația care militează pentru organizarea unui referendum în acest sens, în data de 4 iunie 2023, se prezintă ca…

Mai mult...

Valul renovării aduce modernizarea a 7 clădiri publice din Zalău. Primarul Ionel Ciunt a semnat contractele

Clădirile a șase unități de învățământ din Zalău – Liceul ”Gheorghe Șincai” și cinci școli gimnaziale: ”Iuliu Maniu”, ”Mihai Eminescu”, ”Porolissum“ și ”George Coșbuc” – plus clădirea în care funcționează sediul Serviciului de Administrare a Domeniului Public (SADP) vor fi modernizate în perioada următoare datorită fondurilor accesate de Primăria Zalău prin PNRR, în cadrul ”Valului renovării” lansat de Ministerul Dezvoltării. În a treia zi de Crăciun, primarul Ionel Ciunt a semnat contractele de finanțare pentru cele șapte…

Mai mult...

Autospecială nouă, în dotarea pompierilor de la ISU Sălaj

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ”Porolissum” al Județului Sălaj a primit în dotare o autospecială de stingere nouă, cu o capacitate de 4 mii de litri. Potrivit IGSU, în dotarea salvatorilor au fost livrate, în ultimele două săptămâni, 15 autospeciale de stingere de capacitate mare, achiziționate în cadrul Proiectului Viziune 2020. Cele 15 autospeciale au fost livrate către ISU Bihor, ISU Bistrița – Năsăud, ISU Botoșani, ISU Brașov, ISU Buzău, ISU Călărași, ISU Caraş-Severin, ISU Cluj,…

Mai mult...

Noul formular 212, publicat în Monitorul Oficial

ANAF a publicat în Monitorul Oficial al României din 23 decembrie noul model al declaraţiei unice –  formularul 212 privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice din anul 2022 cu estimarea acestora pentru anul 2023. Noul formular “Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” va fi utilizat pentru declararea impozitului pe veniturile realizate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2022, precum şi pentru declararea impozitului…

Mai mult...

Sălaj: un băiat, nou-născutul Nopții de Crăciun

O familie din Sălaj se poate mândri cu cel mai frumos cadou de Crăciun. În noaptea de 24 spre 25 decembrie, la ora 0.55, fericita mămică a născut un băiețel de 3.150 de grame. Copilul este sănătos și, cu siguranță, Noaptea de Crăciun va fi cu totul specială pentru familia sa tot restul vieții, fiind motiv de dublă sărbătoare. Potrivit reprezentanților SJU Zalău, în perioada 20-26 decembrie, s-au înregistrat 16 cazuri de travaliu declanșat.

Mai mult...

Ambulanța și medicii SJU Zalău, la datorie: sute de cazuri în zilele de Crăciun

Crăciunul a însemnat, pentru sute de sălăjeni, și probleme medicale. Serviciul Județean de Ambulanță a avut solicitări la peste 250 de cazuri din Ajunul Crăciunului și până în cea de-a doua zi de Crăziun. În majoritatea cazurilor, aproape 75 la sută dintre intervențile SAJ, pacienții au fost transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate, iar în cazul a patru solicitări a fost vorba de persoane găsite decedate. În privința cauzelor medicale pentru care a fost solicitată ambulanța,…

Mai mult...

Trași pe dreapta de Crăciun: 175 de amenzi și 13 permise reținute

În perioada Crăciunului, 175 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră au fost sancționați de polițiști. În perioada 23 – 26 decembrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au continuat acţiunile pe şoselele sălăjene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare. Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost…

Mai mult...

Marcel Ciolacu îi cere lui Zelenski să respecte comunitatea de români din Ucraina

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, îi solicită președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, să intervină pentru revizuirea Legii minorităților naționale, care a fost adoptată recent de Rada Supremă a Ucrainei și care afectează dreptul copiilor români din această țară de a învăța în limba maternă. „În discursul susținut în aprilie în Parlamentul României, domnul președinte Volodimir Zelenski ne-a promis că va proteja minoritatea românească din Ucraina și că va promova dialogul cu țara noastră în chestiunile privind minoritatea românească. Ulterior,…

Mai mult...

Salarii mai mari pentru IT-iștii angajați la stat

De la 1 ianuarie 2023, IT-iștii care lucrează în instituțiile de stat nu vor mai plăti impozit pe venit, ceea ce se va traduce prin mai mulți bani în bunuzar, la final de lună. Guvernanții spun că, prin această măsură, s-a eliminat o inechitate care exista între IT-iștii din mediul privat și cei din sectorul bugetar. În plus, se încearcă, astfel, atragerea de specialiști în instituțiile de stat. „De mulți ani, exista o situație incorectă: IT-iștii de…

Mai mult...

Iluminat public modernizat pe 13 străzi din Zalău

Săptămâna trecută, a fost demarată procedura de recepție a obiectivului de investiții „Extindere rețea de iluminat public în municipiul Zalău”, cu o valoare de aproximativ 800 de mii de lei. Lucrările au fost executate de Citadin Zalău și au urmărit extinderea rețelei de cablu subteran și stâlpi metalici stradali și montarea aparatelor de iluminat cu sursă LED și a elementelor conexe. Pe 13 străzi din Zalău au fost montați în total 60 stâlpi și 69 de corpuri…

Mai mult...