Declaratia zilei
Uniunea Europeană ar trebui să solicite României îndeplinirea obligaţiilor de stat membru şi stabilirea unor priorităţi pentru nevoile oamenilor săraci,...
Featured posts
Uniunea Europeană ar trebui să solicite României îndeplinirea obligaţiilor de stat membru şi stabilirea unor priorităţi pentru nevoile oamenilor săraci,...
Ministrul Sănătăţii spune că ar fi de dorit ca “taxa pe viciu” aplicată alcoolului şi tutunului să fie majorată anual,...
“Consider că este dreptul şi obligaţia justiţiei de a-i identifica şi de a-i aduce în faţa legii pe cei care...
Se întâlnesc două prietene:- Fată, ce te-ai mai îngrăşat!- Oh, să mă fi văzut acum două luni, eram şi mai...
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat ieri în discursul din Parlament, odată cu preluarea oficială a funcţiei de preşedinte al României,...
Preşedintele Curţii Costituţionale, Augustin Zegrean, a declarat vineri că situaţia juridică a aleşilor locali care au utilizat OUG 55 pentru...
Sistemul educativ american încearcă să te facă cel mai bun într-un domeniu.Sistemul educativ românesc încearcă să te facă mediocru în...
Mai nou, cerşetorii sunt mai bine îmbrăcaţi decât oamenii de la care cerşesc. Am păţit-o pe propria piele în Zalău,...
România este pregătită să adere la zona europeană de liber schimb Schengen, a declarat premierul Victor Ponta, exprimându-şi speranţa că...
- Ieri am omorât cinci muşte: trei masculi şi două femele.- Cum ai ştiut care sunt masculi şi care femele?-...
Când au început să plece de le noi, din Sălaj, firmele străine, în ţări mai ieftine, ne-am panicat şi supărat....
‘România are nevoie de un mare muzeu naţional al comunismului. În calitate de preşedinte voi pleda pentru un astfel de...
Îndrăgostiţii la zoo:- Iubitule, mă iubeşti?- Desigur.- Demonstrează-mi!- Bine. Ce vrei să fac?- Nu ştiu... .Luptă-te cu un leu.- Eşti...
Anul acesta te rog, să-mi aduci un cont gras în bancă şi un corp subţire.Dar, te rog, nu le mai...
Comercianţii de brazi din Piaţa Centrală s-au arătat tare ţâfnoşi când i-am întrebat la ce preţ au brazii. Ne-au trimis...
Senatorul PSD Adrian Anghel a declarat că se retra-ge din competiţia pentru portofoliul de ministru pentru relaţia cu românii de...
Tribunalul Sălaj l-a condamnat săptămâna trecută, miercuri, pe Sallai Zsolt la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare...
Legea prevede că Guvernul trebuie să asigure Educaţiei un buget anual de 6 la sută la sută din PIB, dar...
Aproape zilnic auzim de câte un arestat sau măcar de câte unul purecat de instituţii (parchete DNA, ANAF, corpuri de...
Vasile Blaga copreşedin-tele PNL spune: “Nu cred ca mai exista decât cu numele PMP, cei care erau în poza la...