Avantajele materiale si siguranta locului de munca sunt motivele pentru care absolventii se bat pentru un post in politie, jandarmerie sau la pompieri.

Absolventii de liceu de anul acesta si cei din promotiile anterioare se orienteaza spre facultati care sa le asigure un venit sigur dupa ce au absolvit. Cei mai multi candidati aleg scolile de politie, jandarmi si pompieri, lasand in urma dreptul sau medicina. Daca in anii 90′ si la inceputul anilor 2000 facultati precum dreptul, medicina sau stiintele economice erau vazute ca oportunitati pentru principalele profesii ale tinerilor absolventi, formandu-se adevarate caste, in ultimii ani situatia s-a schimbat radical. Pentru ca mediul privat nu iti ofera siguranta locului de munca si salariile in judetul Salaj sunt mult sub media nationala, tinerii aleg politia, jandarmeria sau pompierii fiindca ofera un salariu atractiv si un loc de munca sigur. La scolile de politie se anunta o concurenta acerba, zece candidati se vor bate pe un loc.

FETELE ISI GASESC O NOUA VOCATIE
Desi meseria de jandarm, politist sau pompier implica foarte multe rigori, tot mai multe fete profita de faptul ca in ultimii ani nu se scot la concurs locuri separate pentru fete si baieti si isi incearca norocul. Cele mai cautate sunt scolile de politie. Majoritatea fetelor aleg dupa terminarea anilor de studiu sa se specializeze in domeniul Politiei Rutiere sau in cadrul Serviciilor de Relatii cu Publicul. Rareori fetele sunt in structurile Serviciilor de Ordine si Liniste Publica, unde meseria implica contactul direct cu infractorii si recalcitrantii de exemplu.

SCOLILE DE SUBOFITERI SI AGENTI LA MARE CAUTARE
Cei mai multi candidati s-au inscris pentru Scoala de Agenti de Politie din Cluj Napoca. Luna viitoare, 134 de baieti si 99 de fete din Salaj vor incepe probleme sportive eliminatorii, daca trec de acestea urmeaza proba scrisa care consta intr-un test de limba romana si unul de limba engleza sau franceza. Urmatoarea scoala de agenti este cea de la Campina. Aici s-au inscris 52 de baieti si 20 de fete din judet. ^Pentru scolile de subofiteri ale jandarmeriei, de la Falticeni si Dragasani, s-au inscris 89 de candidati care vor incepe probele pe data de 22 august^, a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi Salaj, Cristian Bolfa. Nici pompierii nu sunt putini. Pe locurile de la Scoala de subofiteri Boldesti s-au inscris 59 de candidati, care in aceste zile sustin examenul psihologic.

ACADEMIA – UN IDEAL PREA MARE PENTRU UNII
In comparatie cu cei inscrisi pentru scolile de subofiteri, candidatii pentru Academie de Politie de la Bucuresti sunt mult mai putini. Durata de scolarizare de trei ani, examenul scris mai dificil, distanta mare de casa si locurile mai putine scoase la concurs sunt principalele motive pentru care absolventii nu se inghesuie catre Academie. La arma jandarmi s-au inscris pana ieri 15 candidati si la Facultatea de Pompieri 22. Tot politia ramane cea mai cautata. Pentru Facultatea de Politie sunt din Salaj sapte baieti si doua fete la forma de invatamant Zi, iar la Frecventa Redusa 40 de baieti si 25 de fete, potrivit informatiilor primite de la purtatorul de cuvant al IPJ Salaj, Nadia Serban.

Cand o sa fiu mare, vreau sa fiu politist
Bogdan are 19 ani, a absolvit la Colegiul Tehnic ^Alesandru Papiu Ilarian^ din Zalau si spune ca a ales sa candideze pe un loc la Academia de Politie pentru ca ^este o meserie sigura si de viitor, intr-o tara in care nu ti se confera siguranta zilei maine^. Si salariul atractiv al unui comisar de politie este un imbold. ^As fi ipocrit daca nu as recunoaste ca avantajele financiare m-au determinat sa aleg aceasta meserie de politist^, ne-a spus absolventul. Paula este absolventa a Colegiului National Silvania Zalau si pentru ea meseria de politist este ca si un vis, ^inca din clasa a opta visez sa devin politista^. Desi pentru o fata aceasta meserie este una grea, ei nu ii este frica. ^O sa am toate mijloacele la dispozitie sa imobilizez un infractor, si pana la urma asta inveti, ce sa faci dupa ce iesi de pe bancile scolii^.