Prin 2003, inginerului Gligor Trifan, zalauan de domiciliu, dar buciuman la origine, i-a venit ideea sa porneas-ca o afacere in domeniul turis-tic si al alimentatiei publice. Si era cat pe ce sa faca primul pas la Tasnad, la Statiunea de bai termale de aici, unde avea de gand sa construiasca un hotel. A renuntat insa la idee, la sugestia primarului Simleului din acea vreme, prof, Octavian Gutu care i-a propus sa incerce o afacere la Broscaria din apropierea orasului, loc unde exista, de multi ani, o sursa de apa termala. „Domnul profesor m-a dus la fata locului si mi-am pus mainile in cap cand am vazut ce-i acolo: la bazin tiganii isi spalau rufele, iar imprejur mizerie cat incape, isi aminteste inginerul Trifan. Cu toate acestea, n-am renuntat si dupa ce m-am documentat despre calitatile apei termale de aici si despre existenta surselor pentru viitor, am dat unda verde pentru intocmirea unui plan de investitii in vederea construirii unui complex care sa cuprinda hotel, restaurant, bazine acoperite, baza sportiva si de agrement, cu servicii pe toata durata anului.”
N-a durat prea mult si la Broscarie a aparut primul obiectiv din cadrul viitorului complex – un restaurant cu 120 de locuri, pe locul unor baraci metalice, in care inainte se serveau mici si bere celor ce veneau la scalda. A urmat construirea a trei bazine acoperite si a cladirii aferente, cu toate dotarile ce se impuneau si apoi a bazinului mare in aer liber, de 1000 m.c compartimentat pe trei destinatii, cu tot atatea nivele de adancime a apei: pentru copii, pentru inot si mediu. Pensiunea a fost cel de-al patrulea obiectiv pe care Gligor Trifan si-l propusese sa-l construiasca, spatiile de cazare fiind indispensabile oricarei statiuni care se respecta. Acum pensiunea – hotel, cum pe drept i-am putea spune, poate gazdui turisti in 10 camere cu cate doua paturi, cu bai proprii si in 4 apartamente, iar masa este servita in restaurantul pensiunii, un local modern, cu bucatari priceputi si personal de servire amabil. Patronul Trifan, chiar daca nu-i un pasionat intr-ale pescuitului, s-a gandit si la aceasta categorie de… mincinosi, pentru pescari amenajand un lac, cu un luciu de apa de 70 ari, pe care l-a populat cu pesti. De asemenea, in incinta complexului exista si un spatiu de campare, atat pentru corturi, cat si pentru rulote.
„Acum gandul imi este la viitoarea baza de tratament balnear, care se afla, deja, in curs de amenajare la subsolul cladirii pensiunii, se destainuie patronul Strandului termal Simleu Silvaniei, Gligor Trifan. Pentru tot ce presupune infiintarea bazei, inclusiv dotarea cu aparatura moderna de specialitate am incheiat un contract cu o firma de profil din Cluj Napoca, iar pentru asistenta medicala vom colabora cu medici specialisti in domeniul afectiunilor reumatologice. Sper ca pana la toamna baza de tratament sa fie finalizata, iar in primavara sa-si primeasca primii pacienti. Tot pentru viitor am in plan si amenajarea unei baze sportive pentru diferite loturi de sportivi care doresc sa se pregateasca in cantonamente. As dori sa mentionez ca sunt deosebit de bucuros ca datorita sprijinului Primariei orasului Simleu Silvaniei, personal al domnului primar Septimiu Turcas, de la inceputul sezonului 2009 avem drum asfaltat de la DN 1H pana la strand, fapt pentru care le aduc, si pe aceasta cale, multumiri sincere.” Aducand vorba despre clienti, dl. Trifan a precizat ca acestia vin nu numai din Salaj, ci si din Cluj Napoca, Bistrita, Baia Mare, Dej, Beclean sau Targu Mures, ^majoritatea dintre cei ce-au fost odata oaspetii nostri, revenind cu placere.” Cat despre preturi, trebuie mentionat ca acestea sunt deosebit de accceptabile, nefiind modificate de 4 ani de zile. Daca adaugam la toata… zestrea strandului si proprie-tatile apei termale de aici, in bazinele acoperite aceasta schimbandu-se zilnic, avem toate argumentele sa afirmam ca Strandul termal de la Simleu Silvaniei (Broscaria) este azi o adevarata oaza de sanatate si recreere.