Dupa randuiala stabilita de Sfanta noastra Biserica, duminica de astazi este numita „Duminica izgonirii lui Adam din Rai”. Cuvantarea de azi ar trebui inceputa nu cu cuvinte, ci cu lacrimi cand Biserica face pomenirea izgonirii lui Adam din Rai si odata cu el a intregului neam omenesc.
Caderea lui Adam a tulburat maretia zilei a VII-a, a odihnei: pentru Cel Atotputernic urmeaza inceperea unor acte pentru o noua creatie, un nou mijloc de salvare pornit tot din iubire: trimiterea Fiului si a Duhului Sfant in lume.
Grozava a fost caderea ingerilor, dar mai grozava a fost caderea omului. Prapastia in care a cazut era atat de adanca, incat nu a mai putut vedea frumusetea Edenului. Sfanta Scriptura ne arata cum s-a intamplat caderea lui Adam. Sarpele a ascultat, iar Ziditorul si Binefacatorul si porunca nesocotite si neascultate. Omul intinde mana la pomul oprit, luandu-si nefericirea. El vede ca este gol, dar nu-si vede greseala care l-a dezbracat de cinstea si de demnitatea de fiu al Creatorului. Il vedem fugind de la fata lui Dumnezeu, rusinat. Il vedem ca nu-si recunoaste vina, apoi izgonit din rai, muncind cu sudori printre palamida si spini, gustand din paharul mortii.
Vedem si pedepsirea diavolului, dar peste toate, promisiunea unui Mantuitor, rascumparator care va mantui omenirea si va zdrobi puterea celui rau.
Un singur lucru putea sa o mire pe Eva in sfatuirea sa cu sarpele, si anume: puterea lui de a vorbi, care nu era fireasca vietuitoarelor. Din convorbirea cu sarpele s-a vazut ca Eva nu mananca din pom de frica de moarte, lepadand insa simtul iubirii si al supunerii. Diavolul, vazand starea ei, ii da o falsa dovedire: ^Iata, prin faptul ca m-am atins de pom, gustandu-i roadele, am capatat grai omenesc si intelepciune omeneasca, am trecut din randul animalelor in al cuvantatoarelor. Iar voi, oamenii, asisderea veti trece la egalitatea cu Dumnezeu. Nu veti muri”. Intre indoiala si cadere s-a asternut pentru o clipa banuiala si neincrederea in sinceritatea sarpelui. Ar fi fost bine atunci ca omul sa-si intoarca privirile de la sarpe si pom spre Dumnezeu, spre a-si recapata demnitatea si linistea. Oare poate exista zavistie in Ziditorul? Ce l-ar fi determinat sa-l aduca la fiinta pe om, facandu-l dupa chipul si asemanarea Sa, inscaunandu-l stapan al Edenului? Este un semn al zavistiei? Oare tu, ispititorule, ce ai facut pentru om, cu ce ti-ai dovedit prietenia si bunatatea? Tu il barfesti pe binefacatorul, urmarindu-ti prada ca sa faci pe om rob al tau, dar si viclenia ta va fi pedepsita. Rautatea diavolului n-a putut suferi fericirea omului. La locul unde el a cazut, a voit sa-l faca partas pe om si prin aceasta sa aduca ofensa lui Dumnezeu. Bunatatea lui Dumnezeu n-a suferit acest plan diavolesc si a hotarat rascumpararea omului prin jertfa Mantuitorului Iisus Hristos. Cel ce crede in pomul adevaratei vieti, Sfanta Cruce in cuvintele Celui de pe Cruce, cine primeste jertfa Lui, primeste adevarata viata. Acela nu moare, ci se ridica la vederea lui Dumnezeu. Nici ispititorul, nici Rascumparatorul nu forteaza pe nimeni. Cu ziua de maine vom pasi in perioada Postului Mare, in care ni se cere nevointa, infranare in fapte si vorbe, marturisirea si Sfanta Impartasanie. In fata acestora, uneori, stam indoielnici. Dar porunca ne zice: „Sa nu mancati din ce-i oprit, sa nu faceti ce nu-i ingaduit, faceti binele si Dumnezeu va va rasplati, iertati si veti primi iertarea”. Domnul Dumnezeu sa ajute frumoasele ganduri ce le saditi in suflete spre a cinsti Sfantul Post cu rugaciune, milostenie, hotararea de a renunta la fumat, de a bea, de a nu va certa, smerenie si tacere, plivind sufletul de buruienile pacatelor, pentru a face loc sfintelor virtuti, celor mantuitoare. Amin.

Post Views: 89