Prin Hotararile 129 si 130 privind aplicarea mobilitatii, fostul prefect al judetului, Andrei Todea, este, de miercuri, 25 februarie a.c., inspector guvernamental, iar Ionel Ciunt a fost numit prefect al judetului Salaj.
Prin alte doua hotarari (166 si 167), Guvernul a decis inlocuirea subprefectului Marin Nitu, care devine inspector guvernamental, cu Onorica Abrudan. Anunturile au fost facute ieri, intr-o conferinta de presa sustinuta de fostul si noul prefect.
Schimbarea – “nici surpriza, dar nici drama”
Andrei Todea a condus Prefectura Salaj timp de patru ani si doua luni, preluand functia de la actualul prefect Ionel Ciunt. “A fost o etapa extrem de importanta in viata si in activitatea mea si a fost o onoare sa pot servi cetatenii judetului”, a declarat Andrei Todea. Rezumand activitatea din cei patrui ani, fostul prefect a adaugat ca, in pofida schimbarilor politice, a campaniilor electorale, a luptelor interne din (dintre) partide, a reusit sa mentina institutia in “echilibru”. Andrei Todea a mai spus ca in institutie este o echipa de functionari publici eficienti, care “pot sa gestioneze orice situatie”.
Asa cum a declarat in ultima perioada, schimbarea din functie era de asteptat. “Nu este nici o surpriza si nici o drama. Stiam ca, in calitate de functionar public, nu pot ramane intr-un post pana la pensie. Cred ca mi-am facut datoria si plec cu fruntea sus”. Andrei Todea a multumit ziaristilor acreditati la Institutia prefectului. “Prin intermediul dvs., mesajele mele au ajuns la cetateni si cred ca buna practica a transparentei va continua”.
Noului prefect, Ionel Ciunt i-a adresat felicitari si succes. “Ma bucur ca vine un om care stie ce este prefectura, va doresc mult succes, sa continuati cu ce este bun si sa schimbati ce credeti ca nu e bine”. a spus Andrei Todea. Odata cu prefectul, vor fi inlocuiti cei patru oameni din cancelaria sa, care au fost angajati pe durata mandatului prefectului (personal contractual). In locul lor (al cincilea post a fost vacant), spune Ciunt, “vreau sa angajez profesionisti”.
Raspunzand intrebarilor ziaristilor, Andrei Todea a spus ca, daca ar fi s-o ia de la capat, ar face exact aceleasi lucruri. Si a recunoscut ca au fost si motive de suparare. “In general, supararile au venit numai din mediul politic”. Cat despre ce si-ar dori mai mult – sa ramana in judet ori sa plece la Bucuresti – fostul prefect a raspuns: “Prima mea optiune este reintoarcerea in politica”. (Asta ar insemna renuntarea la calitatea de inspector guvernamental pentru o functie intr-o institutie publica.
Schimbare cu sampanie
La finalul conferintei de presa de ieri, s-a inchinat cu sampanie. Din doua motive. Ionel Ciunt incepe un mandat in fruntea Institutiei prefectului, iar Andrei Todea si-a sarbatorit ziua de nastere.
Noul prefect a anuntat ca in zilele urmatoare va avea loc ceremonia de depunere a juramantului, la care va participa un reprezentant din pareta Guvernului.
Biografie Ionel Ciunt
Ionel Ciunt este de profesie medic veterinar si a profesat in Sag si Sarmasag. Din 1995 pana in 2001 a fost medic veterinar la Circumscriptia Sanitar Veterinata pentru Controlul Alimentelor Zalau, iar din 2005 a fost director sau director adjunct al Directiei Sanitar Veterinare Salaj. Cu o intrerupere in perioada martie 2004 – ianuarie 2005, cand a fost prefect al judetului Salaj. In perioada 2004 – 2006 a urmat cursul de formare pentru inalti functionari publici la Institutul National de Administratie Bucuresti. Este casatorit si are un copil.
Onorica Abrudan – subprefect
Potrivit protocolului PSD – PD-L, noii prefecti de judete trebuie sa aiba culoarea politica a partidului din care fac parte presedintii consiliilor judetene, iar subprefectii, culoarea politica a celuilalt partid din coalitie. Pe acest principiu, prefectul judetului Salaj provine din PSD, iar cei doi subprefecti, din PDL.
Ieri a fost, oficializata prima schimbare, prin numirea Onoricai Abrudan (PD-L) in functia de subprefect, in locul lui Marin Nitu.
Onorica Abrudan este nascuta in anul 1962, in comuna Galgau, judetul Salaj. In 2003 a absolvit Facultatea de Stiinte Economice la Universitatea D. Cantemir – Cluj-Napoca. Are doua mastere, unul in politici administrative (V. Goldis) si unul in managementul relatiilor internationale si afacerilor europene (Universitatea Babes Bolyai Cluj-Napoca). Din 1981 pana in 1993 a lucrat la fosta IAIFO Zalau, apoi ca profesor de limba engleza la Scoala Corneliu Coposu Zalau, sef de cabinet la Curtea de Conturi, iar din 2003 pana in 2004, a fost administrator de firma. Din 2004 pana in 2008 a fost viceprimar al municipiului Zalau, iar din 2008 a lucrat ca economist la Compania de Apa Cluj.
In 2004 a candidat, in alegerile locale, din partea PRM, iar din octombrie 2004 este membra a PD (PD-L). Din 2005 este presedintele organizatiei de femei a PD Salaj, iar din 2006, membru in Biroul Permanent National al organizatiei de femei. La alegerile europarlamentare de anul trecut, a candidat pentru Senat, in Colegiul uninominal Zalau – Jibou si a obtinut 11.225 voturi (din care in Zalau, 6042). Din 1990, Onorica Abrudan este prima femeie in conducerea judetului (Prefectura si Consiliul Judetean). La cateva ore dupa numire, d-na subprefect ne-a spus ca a preluat documentele de la dl. Marin Nitu, dar definitivarea atributiilor de serviciu se vor face dupa ce va fi numit si cel de-al doilea subprefect.
Reamintim ca a doua propunere a PD-L pentru functia de subprefect este Cristian Birsan, care urmeaza sa-l inlocuiasca pe Alexandru Vegh.
Marin Nitu: “Ma conformez prevederilor legale”
Fostul subprefect Marin Nitu a fost numit inspector guvernamental si de ieri, este la dispozitia Secretariatului General al Guvernului. “Nu comentez o hotarare de guvern, ma conformez prevederilor legale si imi voi face datoria, respectand atributiile pe care le voi primi” – ne-a declarat, ieri, Marin Nitu.
Schimbarea politica a prefectilor – “normala”
“Vi se pare normal ca prefectii sa fie schimbati din functie pe criterii politice?” La intrebarea de pe site-ul ziarului nostru au raspuns 2461 de cititori. Cei mai multi – 1463 (59,45%) au raspuns afirmativ, 967 (39,30%) nu considera normala schimbarea pe criterii politice, iar 31 (1,25%) “nu stiu”.