Recursul celor cinci politisti hoti de motorina din Jibou arestati la 2 iunie a fost respins.
Curtea de Apel Cluj a respins ieri ca fiind nefondat recursul formulat de catre cei cinci politisti din Jibou si patru angajati ai CFR, care au cerut judecarea in stare de libertate pe motiv ca nu reprezinta un pericol social. Cei noua, cercetati pentru furt de motorina din Depoul CFR Jibou, raman in arest cel putin pana la incheierea celor 29 de zile de arest preventiv dispuse de Tribunalul Judetului Salaj.
Va reamintim faptul ca in perioada februarie-mai 2010, inculpatii, arestati la 2 iunie, au sustras in mod repetat motorina si ulei din locomotive si din Statia de alimentare din cadrul Depoului Jibou. Tototdata, cinci dintre inculpati, agenti de politie din cadrul Postului de Politie Transporturi Feroviare Jibou, au pretins si au primit in mod repetat de la mecanicii de locomotiva motorina din cea sustrasa de mecanici, pentru a nu-si indeplini atributiile de serviciu, respectiv a nu constata infractiunile savarsite de catre inculpati in domeniul transportului feroviar. De mentionat este faptul ca, in unele situatii, inculpatii agenti de politie judiciara participau ei insisi la sustragerea motorinei din rezervorul locomotivelor, fiind dotati in acest sens cu canistre, furtunuri si palnii.
Intr-un oras mic precum Jiboul, astfel de evenimente starnesc valuri de comentarii si povesti. Oamenii spun ca se stia de mult timp ca se fura motorina de la CFR si ca politistii chiar se laudau cat de multi bani fac din afacerea cu motorina si cum manipuleaza angajatii CFR. Peransamblu, locuitorii din Jibou sunt multumiti de aceasta luare de atitudine a insitutiilor statului si spera ca cei care vor fi gasiti vinovati sa plateasca conform legii.