In comuna Rus vor fi pasate 34 de capete de tineret caprin, din rasa Alpina Franceza dintre care 30 de femele si 4 tapi de reproductie de mare productivitate, fiecare animal avand o valoare de aproximativ 200 de euro. Actiunea este organizata de Heifer Project Romania alaturi de ADI „Valea Somesului” si Fundatia Agapis sambata 5 iunie incepand cu ora 12,00 pe terenul de fotbal din localitatea Rus. Sub genericul „Dar din dar” fundatia Heifer va dona animalele familiilor nevoiase, urmand ca acestea la randul lor sa doneze primii produsi femeli de la animale, altor familii, formandu-se astfel un lant de beneficiari.