Depunerea motiunii de cenzura amana acordarea transei de bani de la FMI.
Executivul trebuie sa isi asume raspunderea in fata Parlamentului pe pachetul de masuri anticriza pentru a incasa la timp transa a V-a convenita cu Fondul Monetar International. Guvernul a trimis ieri pachetul de legi la Parlament, si Birourile permanente ale Senatului si Camerei Deputatilor se vor reuni in sedinta azi, la ora 13.30, pentru a stabili procedura pe care o vor urma aceste legi, cel mai probabil o sedinta comuna in cadrul careia premierul sa angajeze raspunderea Executivului.
Daca se tine de promisiune, PSD-ul va depune motiunea de cenzura intr-un interval de trei zile de la angajarea raspunderii. Apoi va urma inca aproximativ o saptamana pana la discutarea motiunii de cenzura, daca ea va cadea, opozitia are si arma Curtii Constitutionale, pe care o va folosi cred cei din PDL. Dupa depunerea contestatiei la Curtea Constitutionala va trece cel putin o alta saptamana pana la judecarea cauzei. Abia apoi in functie de verdictul Curtii Constitutionale, care cel mai probabil va fi favorabil Guvernului, legile s-ar intoarce la Parlament si vor merge la promulgare si apoi la Monitorul Oficial. Cu totul, asta inseamna aproximativ trei saptamani minim. Cam tarziu pentru reunirea conducerii FMI care sa elibereze transa. Evident ca sedinta se va amana si banii vor veni mai tarziu decat spera Guvernul, asta inseamna ca pe luna iunie salariatii si pensionarii vor avea aceleasi lefuri ca in luna mai.
Cu toate ca este amenintata transa de a V-a de la FMI, deputatul Iuliu Nosa afirma ca ^in momentul de fata, acest Guvern iresponsabil nu a depus niciun act in Parlament cu privire la masurile de austeritate. Nu suntem de acord cu scaderea pensiilor, de aceea vom depune motiunea de cenzura^. Din partea ^puterii^, deputatul Lucian Bode spera ca saptamana viitoare vor fi promulgate cele doua legi care vizeaza reducerile bugetare.