Echipa din Simleu Silvaniei are o deplasare dificila la Oradea, unde va intalni pe FC Bihor, echipa in fata careia a castigat in tur cu 1-0. Inca din toamna bihorenii au amenintat cu „razbunarea” dupa esecul de pe „Magura”. Dificila va fi aceasta deplasare si prin prisma deplasarii unui lot „vaduvit” de jucatorii titulari care au primit cartonasul rosu in etapa precedenta, dupa incidentele de la finalul meciului cu FC Baia Mare, incheiat pe teren cu 3-2, dupa minutele de prelungiri. Dar, asa cum ne declara presedintele clubului simleuan, Ioan Gurzau, „avem un lot de 22 de jucatori, asa ca nu se pune problema ca nu vom avea cu cine juca, dar, desigur, nu toti au valoarea titularilor. Suntem constienti ca nu ne va fi usor, dar trebuie sa ne prezentam onorabil”.
Etapa completa de sambata: FC Bihor- FC Silvania Simleu Silvaniei (0-1), Gaz Metan CFR Craiova- CSM Rm. Valcea (2-2), FC Baia Mare- Dacia Mioveni (1-1)- meci care ieri, joi, era sub semnul incertitudinii, datorita datoriilor pe care le are clubul baimarean fata de unii jucatori si fosti sponsori, datorii care-i pot aduce echipei neplanificarea in etapa respectiva. O eventuala neplanificare a intalnirii ar aduce echipei FC Baia Mare retrogradarea, avand in vedere ca a mai avut o neprogramare. Muresul Deva- FC Drobeta Tr. Severin( 0-2), FC Arges- „U” Cluj (0-2), Minerul Lupeni- Jiul Petrosani (0-2), FCM Tg. Mures- Ariesul Turda (1-1), CS Otopeni- UTA (0-1).