Buna ideea, speram sa functioneze nu numai pentru cei mici si amarati.
Executivul si-a dat seama ca nu doar scaderile salariile si economiile pe seama pensionarilor si copiilor sunt solutiile de salvare din colapsul financiar in care ne aflam. Fiind campionii Europei la evaziune fiscala, intr-un clasament neoficial, era si momentul ca Guvernul sa ia masuri pentru combaterea acestui fenomen. Premierul Emil Boc a hotarat in sedinta Comitetului interministerial de la sfarsitul saptamanii ca pana miercuri sa fie pregatit un pachet legislativ cuprinzand masuri suplimentare pentru combaterea evaziunii fiscale, astfel incat in sedinta de guvern saptamanala acest pachet sa fie discutat si supus aprobarii. De asemenea, seful Executivului ii ameninta pe cei direct responsabili din teritoriu si a cerut sa fie luate masuri ferme de organizare pentru combaterea acestui fenomen si sa fie schimbate, „fara somatieI, persoanele din structurile implicate in aceste actiuni daca nu aplica cu profesionalism masurile convenite. „Cine nu aplica programul Guvernului, pleaca. Putem sa avem toata vointa politica din lume, la Bucuresti si la masa Guvernului, de a diminua evaziunea fiscala, daca dincolo de aceasta sala, sau dincolo de ministerele pe care le conduceti, sau de autoritatile pe care le reprezentati nu se intampla nimic in terenI. Primul-ministru a subliniat importanta diminuarii evaziunii fiscale mai ales in contextul in care Guvernul trebuie sa ia masuri drastice de austeritate, recunoscand ca diminuarea salariilor si pensiilor nu este o solutie atat de buna ca stoparea evaziunii fiscale. „Nu poti sa le ceri oamenilor reduceri de salarii si pensii si, in acelasi timp, sa accepti, in continuare, evaziunea fiscala. Evazionistii nu platesc pensii, statul plateste si trebuie sa plateasca pensii. Iar daca autoritatile statului nu-si fac datoria, inseamna ca statul, in esenta, este pus in pericol” a subliniat Emil Boc. Presat fiind de acordul cu FMI, premierul Boc a reamintit, de altfel, ca aceste masuri de diminuare a evaziunii fiscale sunt cuprinse si in Acordul cu Fondul Monetar International. „Dar nu pentru ca ne cere FMI avem nevoie de masuri suplimen-tare de combatere a evaziunii fiscale, ci pentru ca Romania si romanii ne-o cer. Iar, din acest punct de vedere, vreau sa stiti ca orice leu adus in plus din evaziune fiscala inseamna bani in plus pentru infrastructura, pentru investitii, pentru educatie, pentru sanatate, pentru salarii si pensiiI a declarat seful Guvernului.