Vand loc de veci ca sa supravietuiesc

Greutatile si presiunea bancilor ii imping pe oameni la solutii extreme. Una este vanzarea locului de veci pentru cateva milioane, solutie efemera, dar care ii scoate pe moment din mizerie; cu pretul renuntarii la odihna vesnica langa partenerul de viata.
Saracia si nevoile cotidiene ii determina pe oameni sa renunte la locul odihnei vesnice pentru cateva milioane.
LA PRET DE CRIZA
Pe site-urile de publicitate, in ziare, apar zeci de anunturi, ale oamenilor care au realizat ca nu tot ce detin le este si de folos. Sunt cei care dintr-un motiv sau altul scot locurile de veci la vanzare. Cum inca nu-i vremea si vreau sa mai intarziu putin printre voi, nu am prea luat in seama astfel de anunturi. Saptamana trecuta m-am abatut prin Cimitirul Zalaului sa vad daca edililor, dupa sutele de proteste ale cetatenilor, nu le-a venit ideea de a desfereca portile cimitirului pentru a avea acces cu autoturismul la mormantul celor dragi si semenii nostri batrani, bolnavi ori cu dizabilitati. Nici gand. Pe aleea principala o femeie cu tamplele ninse si mainile tremurande se chinuia sa lipeasca pe o cruce o coala de hartie pe care scria „Vand un loc de veci, la pret de criza”. O ajut sa-si finalizeze lucrarea si cu vorbe iscoditoare ma interesez ce o determina sa instraineze locul pe care cu ani in urma l-a achizitionat pentru a cocheta cu vesnicia.
SARACIA NU-TI PERMITE NICI SA MORI
„Povestea este lunga”, ma atentioneaza Susana Saleanu, in a carei carca se adapostesc 74 de toamne si de ierni si de… Sotul sau, pe vremuri om de vaza in Zalau, a reusit sa faca rost de un loc de veci dublu; cum s-ar zice, pe cinste. Omul a plecat in locuri cu verdeata si fara suspine in urma cu un deceniu si jumatate. Osemintele i se odihnesc in locul pe care el si l-a ales. Sotia sa mai zaboveste inca pe pamant, dar nevoile si greutatile au impins-o in nefericita ipostaza de a nu se putea odihni langa sotul sau atunci cand ii va veni ceasul. Cert este ca pe saracia asta nu-ti permiti nici sa mori.

O SALVARE EFEMERA
Femeia dispusa sa renunte la parcele de teren de trei metri patrati, incearca sa ma convinga ca si cum eu as fi cumparatorul ca „locul este chiar langa alee, se ajunge usor, iar pretul e mai mult decat convenabil. Singurul dezavantaj ca este un singur loc, dar are bordura, lespede si perna”. Se cam fereste sa spuna pretul, pana la urma insa, ingaimand ca pentru ea imi sopteste, parca pentru a nu fi auzita de mortii din preajma: 15 milioane de lei vechi. Vazand ca nu schitez niciun gest imi spune ca e preocupata de ce se va intampla cu ea dincolo de mormant, dar aici pe pamant, in urbea de sub Meses, alta iesire nu are. Trei banci o incoltesc. Dupa ce si-a vandut la insistentele unicului fiu casa de pe Coposu, s-a mutat la Cluj Napoca impreuna cu fiul si nora. Dar n-a rezistat mai mult de un an. Banii de pe casa i-au baut boii popii cei rosii, asa ca, intoarsa la Zalau, a locuit o vreme la o familie de prieteni, apoi a intrat in credite pentru a-si cumpara un adapost sub cer. Si a reusit. Numai ca pensia de 7 milioane de lei vechi nu-i ajunge sa plateasca trei rate la banci. Si-a vandut tot din casa, inclusiv suvenirurile. Acum nu mai are ce vinde. Locul de veci o salveaza. O salvare efemera – salvarea inecatului care se agata si de un fir de par.