Potrivit datelor furnizate de Dorel Seichei, directorul Camerei Agricole a Judetului Salaj, pana vineri, angajatii unitatii au intocmit noua proiecte pe Masura 141 – Sprijinirea fermelor de semi-subzistenta. Sesiunea de depuneri a proiectelor a debutat pe data de 15 aprilie si se deruleaza pana la 15 mai 2010. Dorel Seichei crede ca pana la sfarsitul sesiunii lucratorii unitatii pe care o conduce vor avea cel putin 50 de solicitari pentru intocmirea de proiecte pe respectiva masura. E si aceasta o dovada ca agricultorii se multumesc cu putin, cu semi-subzistenta adica. Ca de performanta nu poate fi vorba.
Sprijinirea saraciei
Articole
România închide 33 de puncte de trecere a frontierei, din 1 ianuarie
Începând de miercuri, 1 ianuarie 2025, 33 de puncte de trecere a frontierei – rutiere, feroviare, în regim de bac și portuar – odată cu aderarea totală a României la Schengen, conform unui proiect de hotărâre de Guvern. Acesta a fost inițiat și publicat în transparență decizională de Ministerul Afacerilor Interne, având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri imediate, pentru aplicarea Deciziei Consiliului Uniunii Europene din data de 12 decembrie 2024 prin care, începând cu data de…
Mai mult...Sfântul Ștefan
Dragi cititori, astăzi, în a treia zi de Crăciun, bisericile ortodoxe și greco-catolice îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan, primul martir creștin. Potrivit Noului Testament, Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați ”plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ștefan a fost și unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care l-a urmat pretutindeni și care a asistat direct la faptele sale. Calitățile tânărului Ștefan au strălucit printre…
Mai mult...