MOTO: „Dati Cezarului ce-i al Cezarului” (Matei, XXII, 21)
M-am convins de-a lungul vietii mele ca disensiunile de natura etnica nu sunt cauzate de deosebirile de rasa, neam sau origine, ci de rautatea factorului politic. Rasele si etniile ar convietui in tihna, daca n-ar exista nimicnicia unora, de a semana vrajba prin deviza de trista amintire „divide si stapaneste”.
Tragica moarte a handbalistului roman Marian Cozma, sportiv de renume legitimat la echipa Veszprem din Ungaria, a indoliat atat Romania, cat si tara vecina – Ungaria. O lume intreaga a urmarit in doliu tragicul eveniment si poate, spre surprinderea unora, marea masa a maghiarilor din Ungaria, cu sufletele cernite, cu lacrimi pe obraz, „de la mic la mare”, au inaltat rugaciuni, arborand in berna pentru romanul nostru chiar steagul lor national. Durerea asasinarii romanului Marian Cozma a fost deopotriva durerea poporului roman, dar si a celui maghiar. Sa fi fost de piatra si durerea mortii unui om te-ar fi coplesit! La Veszprem, la Seghedin, la Debretin si chiar la Budapesta, maghiarii prin mii de flori, prin mii de lumini, au dat onorul romanului Marian Cozma. Omagiindu-l cu lumina candelelor, a jerbelor de flori, a lacrimilor izvorate din ochii ungurilor de rand, batrani, maturi si tineri, s-a dovedit ca „rautatile politice” au fost ignorate.
O intreaga miscare sportiva maghiara, o conducere administrativa de inalt nivel a orasului indoliat Veszprem, o multime de unguri veniti cu autocarele la Bucuresti, e o dovada de etica, de dragoste, de pretuire a maghiarilor pentru romanul Marian Cozma ce slujise cu credinta clubul sportiv din tara vecina.
Durerea sportului romanesc a fost si durerea sportului maghiar, ea a fost impartita, deopotriva, frateste, cu gandul la o lume mai buna si fara prejudecati.
Parafrazand maxima evanghelistului Matei, „Dati Cezarului ce-i al Cezarului”, m-a onorat solidaritatea umana a maghiarilor care au fost alaturi de pierderea in vesnicie a romanului Marian Cozma, pivotul echipei de handbal din orasul maghiar Veszprem. Cata dreptate avea Cicero cand afirma: „Fara prietenie nu exista viata”.