Sindicatul Liber al Pensionarilor Salaj a declansat actiunea in instanta pentru actualizarea pensiilor la valoarea punctului de pensie de 826,2 lei.
Reducerea veniturilor pensionarilor a fost posibila in urma aplicarii Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.114 din 2009 privind unele masuri bugetare. Dar potrivit prevederilor Legii 19/2000, valoarea punctului de pensie nu poate fi mai mica decat cea stabilita prin aceeasi lege, adica 45 la suta din salariul mediu brut utilizat pentru fundamentarea bugetului de asigurari sociale, iar aceasta valoare poate fi doar majorata.
Ilie Gorgan, presedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor Salaj, a declarat ieri ca „in perioada 2-12 februarie, la nivel de judet, a avut loc o actiune de strangere de semnaturi, la care au raspuns peste 4.300 de persoane din Zalau, Cehu Silvaniei, Jibou, Simleu Silvaniei, Banisor, Bobota, Bocsa, Crasna, Criseni, Galgau, Ileanda, Letca, Mirsid, Romanasi, Surduc si satul Soimus. In numele celor 4.300 de pensionari, Sindicatul a declansat luni actiunea in instanta la Tribunalul Salaj impotriva Casei Judetene de Pensii”. Liderul de sindicat a explicat de ce actiunea pensionarilor nu s-a indreptat impotriva Guvernului asa cum s-a anuntat initial: „Juristii de la CNSRL Fratia, care ne-au asigurat de tot sprijinul lor, ne-au dat o alta orientare. Pensionarii nu puteau beneficia de modificarile invocate decat in nume propriu si astfel s-a gasit solutia ca cei care au semnat sa actioneze in instanta Casa de Pensii pentru a li se da diferentele ce li se cuvin. In cazul in care vom avea castig de cauza vor beneficia de drepturile pentru lunile ianuarie si februarie cei care au semnat, iar daca nu, vom face recurs la Curtea de Apel Cluj. Daca nici aici nu castigam vom apela Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Haga”. Presedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor, organizatie care are 34 de filiale in judet cu 19.500 de membri, a mai spus ca Federatia Nationala a Sindicatelor Pensionarilor din Romania a solicitat Avocatului Poporului sa sesizeze Curtea Constitutionala pentru neconstitutionalitatea unor prevederi din ordonanta de urgenta.n
Pensionarii se judeca pentru majorarea punctului de pensie
Articole
Bugetari în stradă și polițiști mai corupți după Ordonanța „Trenuleț”
Ordonanța „Trenuleț” lovește din plin în sectorul bugetar, atrag atenția sindicaliștii din mai multe domenii de activitate. Se anunță deja proteste din partea polițiștilor, profesorilor, medicilor și angajaților din instanțe. Angajații de la stat spun că înghețarea veniturilor înseamnă, de fapt, tăieri salariale, iar blocarea angajărilor va crește volumul de muncă, și așa ridicat, din cauza deficitului de personal din unele sectoare de activitate. Justiția, lăsată în prăpastie! „Guvernul a mai dat o lovitură dură sistemului judiciar!…
Mai mult...Popa Ionel, țeparul de la SRI
Un bărbat de 47 de ani a fost trimis în judecată după ce s-a dat drept angajat al Serviciului Român de Informații și a primit de la un alt bărbat peste 9 mii de euro, pentru a pune o vorbă bună la „colegii” săi. Procurorii din cadrul al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat urmărirea penală în cazul falsului angajat SRI şi au dispus trimiterea lui în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşireainfracţiunii de…
Mai mult...