Gaselnitele unor ministri, venite una dupa alta vineri si luni prin care statul va atrage mai multe fonduri la buget nu numai ca i-au nedumerit pe cei vizati, dar si-au atras oprobiul premierului Emil Boc. Prima noutate, care i-ar fi afectat pe copii, a fost pusa pe tapet de ministrul Muncii Mihail Seitan. Acesta a gasit de cuviinta sa propuna ca alocatiile copiilor cu parinti bogati sa fie orientate la familiile cu venituri reduse. Fie pe motiv ca banii de la bugetul de resort sunt putini, fie pentru a creste valoarea sumelor pe care le vor primi cei aflati in situatii de risc. Mai apoi, lui Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor, i-a venit o si mai geniala idee, cum ca toate veniturile ar trebui impozitate, inclusiv cele din pensii, pentru a suplimenta zestrea financiara a guvernului. Insa, toate propunerile si declaratiile s-au facut praf dupa ce premierul Emil Boc si-a mustrat subalternii. Luni, oficialii pe probleme sociale si de munca au… dat inapoi in ce priveste alocatiile copiilor, aducandu-si aminte ca este un drept pe care-l au cu toti si ca ar trebui gasita o solutie de mijloc astfel incat toti copiii sa beneficieze de bani. Mai apoi, incoltit, si Vladescu a schimbat placa, explicand ca „stie ca pensiile nu se pot impozita”, dar ar fi vut sa se atinga doar de cele nesimtite.
Pensiile si alocatiile trunchiate ar trebui sa fie cea mai de pe urma masura la care sa apeleze alesii nostri, care chibzuiesc cum sa faca economii de pe spinarea celor mici si a celor batrani. Si la asa ceva ar trebui sa se ajunga abia dupa ce s-au epuizat toate celelalte variante posibile, cele strigatoare la cer, cum ar fi salariile mai marilor nostri. Pe de alta parte, reactia primului ministru Emil Boc ridica un mare semn de intrebare – cum a fost posibil ca ministri sai sa iasa la rampa si el sa nu stie? Oare acum romanii pe cine sa creada, pe ministri care erau la un pas sa-si puna in aplicare planurile, sau pe carica-turalul haiduc Emil Boc, care pretinde, precum persoanjele lui Caragiale, ca se zbate in chinuri de dragul tarisoarei sale?
Economii, prin driblarea orisicui
Articole
Au început înscrierile pentru învățământul liceal militar
Au început înscrierile pentru învățământul liceal militar. Pentru anul școlar 2025 – 2026 sunt scoase la concurs 816 locuri în cele cinci colegii naționale militare din țară. Perioada de înscriere a debutat în 13 ianuarie și continuă până în 21 martie. Elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie online, accesând site-ul recrutaremapn.ro/signupform.php, sau la sediile birourilor informare-recrutare. Perioada de selecție debutează în 20 ianuarie și durează până în 11 aprilie. Examinarea medicală se va face în…
Mai mult...Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise, susține ministrul educației, Daniel David
Ministrul Educației: Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise. Directorii de școală să își monitorizeze profesorii Formula de predare în care îi spui elevului „stai jos și scrie după dictare” trebuie interzisă, dacă acel conținut dictat este în manuale sau în alte tipuri de suport, a anunțat ministrul educației, Daniel David. „Aici trebuie să fie acele mecanisme pe care le implementează inspectoratul, care organizează titularizarea, directorii de școală trebuie să își monitorizeze profesorii,…
Mai mult...