CS PHOENIX Simleu Silvaniei – CS PRO-VOLEI Arad 3 – 0 (14, 12, 14)
Simleuanii au debutat cu dreptul in faza a doua a campionatului, obtinand o victorie rapida, in 49 de minute de joc efectiv, spre bucuria spectatorilor simleuani. De fapt, aceasta n-a fost pusa in nici un moment sub semnul intrebarii in tabara simleuanilor, mai ales prin prisma celor doua rezultate din intalnirile anterioare. Atunci, in partidele care au contat pentru faza intai, ai nostri au castigat, atat in deplasare (3-1), cat si acasa (3-0). In acest context, s-a vazut o inedita maniera de abordare a meciului: dupa incalzirea comuna, Mircea Abraham a ramas pe banca tehni-ca(!), incredintandu-i calitatea de capitan de echipa lui Silaghi. In plus, antrenorul echipei Simleuane l-a menajat pe Harlisca (dupa incalzire), care – fiind racit – a stat pe banca de rezerve. In ansamblu, meciul a fost unul spectacular, mai cu seama, prin reusitele gazdelor in planul tehnico-tactic, dar si in cel al evolutiei scorului, cu serii de cate cinci-sase puncte consecutive. De aceea, pentru modul obtinerii acestei victorii… „blitz”, antrenorul Mircea Abraham si directorul tehnic Teofil Chis i-au felicitat pe cei sase voleibalisti care au intrat pe teren si au obtinut victoria.
Prima treime a setului intai s-a derulat sub semnul echilibrului: scor 8-8. A urmat, insa, seria de sase servicii bune ale lui Silaghi, fructificate de coechi-pieri, ducand scorul la 14-8. Dupa ce au ajuns la 10 puncte distanta de banateni (20-10), ardelenii s-au impus usor, cu scorul de 25-14. In actul secund, aradenii n-au fost niciodata la conducere pe tabela de marcaj. Simleuanii au avut doua serii de puncte consecutive: una, de la scorul de 7-6, la 12-6, cu Kis la serviciu, iar cealalta, de la 19-12, la 25-12 (scorul setului), cu Pantea la serviciu. Ultimul set a durat doar 13 minute, timp in care gazdele au controlat categoric jocul. Ele au condus, iarasi, cu 10 puncte avantaj: de la 11-7, au ajuns la 17-7, cu Predescu la serviciu si, dupa 20-10, au castigat setul, cu scorul de 25-14.
La CS PHOENIX Simleu Silvaniei, conducerea tehnica a folosit urmatoarea formula de echipa: Mihai Silaghi – capitan de echipa, Radu Predescu, Kiraly Andras, Eugen Ilies, Constantin Pantea si Kis Gabriel. Au fost prezenti: Andrei Harlisca – racit si Bogdan Berar – cu piciorul in ghips!
Au arbitrat bine: Mihai Soroceanu – principal (Cluj-Napoca), Sergiu Muth – secund (Baia Mare), Marin Stefan – scorer (Simleu Silvaniei), Viorel Lucaciu si Mircea Bardasu – asistenti (ambii din Zalau).
Ambele echipe vor juca, din nou, sambata, 13 februarie a.c., la Arad, in cadrul turului al doilea al etapei intai, din faza a II-a a campionatului.