Una dintre prioritatile de pe agenda parlamentarilor salajeni pare sa fie situatia bisericilor din colegiile unde au fost alesi. Iar bisericile au devenit extrem de importante pentru alesi, mai importante poate decat scolile, dispensarele sau bibliotecile. Sunt demersurile lor crestinesti sau in spatele amendamentelor stau interese pur electorale?
La fel ca in fiecare an, deputatii si senatorii din Salaj (cei romani, mai ales) au depus zeci de amendamente prin care solicitau sume importante pentru reabilitarea sau constructia de biserici. Colegii lor din parlament nu le-au impartasit elanul habotnic, iar amendamen-tele au fost respinse pe banda rulanta. Pentru ca 2010 e an de criza, iar efectele vor fi resimtite si in proximitatea lacaselor de cult. Anul trecut, spre exemplu, zeci de miliarde au venit in Salaj cu dedicatie speciala. Manastirile, casele parohiale si bisericile s-au bucurat din plin de generozitatea unui stat care se doreste a fi laic, dar cu conducatori care se comporta precum liderii din evul mediu investind sume uriase in constructia de biserici. Biserici care apar si la noi in judet la toate colturile de strada, cu turnuri stralucitoare si slujitori ce se plimba, in anumite cazuri, in jeep-uri de zeci de mii de euro. In tot acest timp Salajul are inca scoli fara apa si canalizare, dispensare si spitale fara aparatura si drumuri aproape impracticabile… Dar alesii salajenilor stiu cu siguranta ca biserica, alaturi de armata, se bucura de cea mai mare incredere in randul „boborului”, iar a trimite bani inspre biserica e aproape sinonim cu a te bucura de voturi din partea enoriasilor.
ASTA-I DORINTA ELECTORATULUI…
Deputatul liberal Mirel Talos, ales in Colegiul Zalau, ne-a declarat ca amendamentele depuse pentru biserici reprezinta vointa expresa a cetatenilor din colegiu. Iar penelistul s-a conformat si a cerut nu mai putin de 35 de miliarde de lei vechi pentru sase sfinte investitii, precum „continuarea lucrarilor la biserica Sfanta Vineri” (15 miliarde) sau „construirea unui sediu nou la Episcopia Salajului” (10 miliarde).
La fel de ascultator fata de enoriasii cu drept de vot s-a aratat si reprezentantul puterii, pedelistul Lucian Bode. Din 19 amendamente depuse de Bode, 11 au avut si binecuvantarea preotilor din Colegiul Simleu sau din alte locuri din Salaj, Bode solicitand pentru biserici sume cuprinse intre 300 de milioane si 1 miliard de lei vechi. In comparatie, pedelistul a depus doar trei amendamente pentru scoli.
„Amendamentele depuse de mine au fost elaborate impreuna cu colegii de partid. Iar sumele solicitate se justifica pentru ca impactul, in cazul bisericilor, este unul garantat existand un numar mare de credinciosi”, a precizat deputatul democrat liberal. Iar daca mai mult de jumatate dintre amenda-mentele sale din acest an au vizat bisericile, trebuie remarcat ca in 2009 toate amendamentele lui Bode au avut miros de tamaie.
Nici pesedistul Iuliu Nosa nu s-a lasat mai prejos si a depus, fara succes, ce-i drept, 16 amendamente pentru biserici, solicitand peste 7,1 miliarde de lei vechi de la bugetul de stat.
O biserica la doua zile
Dupa 1989, in Romania au aparut aproape 4.000 de biserici noi, adica aproximativ 200 pe an sau o biserica noua la fiecare doua zile. In compa-ratie, fata de 1990, avem de trei ori mai putine scoli, iar numarul paturilor din spitale aproape s-a inju-matatit. In 19 ani, statistic, au disparut in medie 1.056 de scoli pe an, adica trei pe zi. Numarul paturilor din spitale a scazut cu o medie de 3.835 pe an, iar din 2000 pana in 2009 a disparut in medie un spital pe an.
Banii pentru biserici – grija de capatai a parlamentarilor salajeni
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...