Michael Warm este antrenorul principal al echipei de volei Remat, dupa ce zilele trecute tehnicianul sarb Dragan Djordjevic a fost demis de principalul finantator al lotului. Warm s-a aflat ieri la Zalau, pentru a-i cunoaste pe jucatori, de-o parte si de alta a fileului, la un antrenament, precum si pentru a vedea baza de pregatire. Michael Warm a venit in urbea de la poalele Mesesului „documentat” despre toti jucatorii romani, in cele mai mici amanunte. Noul antrenor al Remat a fost secundul lui Stelian Moculescu la echipa nationala a Germaniei (cel care l-a si recomandat conducerii zalauane), a pregatit echipe de juniori, a antrenat, din anul 2005 pana in noiembrie 2009 formatia de volei SCC Berlin, a infiintat, in Germania, o tabara nationala de pregatire in volei pentru juniori si a castigat de patru ori cupele europene. Noul tehnician, care va antrena alaturi de Aurel Vlaicu sportivii de la Remat nu a dorit ieri sa dea declaratii presei, amanand acest dialog pentru „dupa Anul Nou”, pe motiv ca „ar mai fi de pus la punct unele detalii”.
La Zalau, dupa cum a propus Michael Warm, vor mai juca de la inceputul anului viitor doi jucatori straini. Primul, sarbul Ljubicic Aleksandar, de 202 cm (care a evoluat trei ani in Germania la Moers in Bundesliga si jumatate de sezon in Turcia a si semnat contractul cu Remat. Al doilea, un brazilian, de 210 cm, este asteptat la echipa pe postul de „fals”. Liviu Ciupe, principalul sustinator financiar al echipei, a apreciat ca Remat-ul are acum toate sansele sa-si atinga obiectivul stabilit. Primul antrenament cu intreaga echipa va avea loc in 3 ianuarie 2010. Ramane de vazut ce vor face voleibalistii nostri in cadrul Challenge Cup, in perioada 5-7 ianuarie 2010, cand vor intalni echipa PNV Waasland Kruibeke, din Belgia.